Când și-a dat seama Ronaldo că nu e bună Coca Cola. Înainte sau după ce a luat banii?

de: Sorin Rosca Stanescu
09:08, 21 iun. 2021

Campionul ratărilor din penalty a descoperit apa plată cu lămâie, cel mai probabil în avioanele private cu care se plimbă între vilele sale de milioane de dolari de pe un continent la altul. Fără îndoială va reacționa și la amenințarea încălzirii globale, nu renunțând la avionul personal, ci comandându-și două-trei limuzine electrice, de mare viteză și fiță.

Problema e că toate astea, inclusiv apa plată adusă de la Vichy în orice colț al lumii s-ar afla campionul, sunt plătite cu bani de la Coca Cola. Inclusiv conferința de presă la care dădea lecții, dar mai ales salariile super-nesimțite ale super-vedetelor din fotbal.

Să preferi un fresh făcut acum un minut, din mango recoltat doar cu opt ore în urmă (cât durează un zbor din Caraibe în Portugalia), e normal dacă ai cu ce achita nota de plată. Iar bani, Ronaldo are, de la amărâții care își mai îndulceau viața cu câte o Cola. Și de la sponsorul atâtor campionate europene și mondiale, Coca Cola.

A evoluat mult omenirea, din vremea când la stadion veneau cetățenii să vadă sclavi luptând în arenă. Acum sclavii stau în tribune, privesc la Împăratul din arenă și, dacă acesta înclină degetul mare în jos, dau la o parte Cola, dacă îl ridică, pun pe masă apă chioară și eventual pâine. Asta dacă le dau voie influenserițele din show-biz. Care, în loc de pâine, aleg quinoa.