Când se trece la ora de iarnă 2024. Schimbarea orei poate afecta concentrarea

de: BZI.ro
11:00, 29 sept. 2024

În noaptea de 26 spre 27 octombrie ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4:00 devine ora 3:00. Schimbarea orei poate produce stări de somnolență, astfel că, medicul Răzvan Lungu, specialist Pneumolog, atestat în Somnologie, precizează ce schimbări să facem pentru a ajuta organismul să se acomodeze mai ușor cu noul program.

În fiecare toamnă se face trecerea la ora de iarnă pentru anul în curs, motiv pentru care noaptea se prelungește cu o oră. În 2024, în România se trece la ora de iarnă pe data de 27 octombrie.

Cum recomandă medicul să te pregătești pentru ora de iarnă 2024

“Trecerea la ora de iarnă nu crește riscul de apariție al unor probleme de sănătate, dar pot fi cazuri în care anumite persoane pot tolera cu dificultate această schimbare a orarului de somn.

Astfel, schimbarea orei poate produce somnolență, probleme de concentrare sau de memorare, senzatie de oboseală pe timpul zilei, iar aceste tulburări pot afecta activitatea zilnică, pot sa scadă randamentul la locul de munca si chiar pot provoca accidente rutiere.

Perioada de adaptare la ora de iarnă variază foarte mult de la o persoana la alta și poate fi de la o zi, până la 1 săptămâna ”, a declarat pentru Digi24 Răzvan Lungu, medic specialist Pneumolog, atestat în Somnologie.

Așadar, adaptarea la ora de iarnă este naturală, însă este nevoie ca fiecare persoană să adopte un stil de viață echilibrat, cu un program de odihnă corespunzător, de preferat un program de somn, adormire și trezire, la ore asemănătoare în fiecare zi.

Pentru o acomodare mai ușoară a organismului și pentru a nu resimți decalajul orar, se poate face o schimbare treptată a programului de somn din timpul săptămânii, înainte de schimbarea orei din luna octombrie, cu 10-15 minute mai devreme în fiecare zi.

Potrivit Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, ora Europei Centrale este ora fusului 1 şi ora Europei Orientale este ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”. Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală.