Luni, 9 ianuarie 2023, vor fi reluate cursurile atât pentru clasele primare şi grădiniţă, cât şi pentru elevii din gimnaziu şi liceu. Diferit față de anii anteriori, elevii vor mai avea o vacanță de iarnă, programată în luna februarie 2023. Vacanța din luna februarie, de o săptămână, va fi una modulară, în perioada 6-25 februarie.
Când se întorc elevii la școală
Aceasta poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratelor școlare judeţene/al Municipiului Bucureşti. Cele mai multe inspectorate judeţene, inclusiv cel din Bucureşti, au stabilit ca această vacaţă să fie în perioada 20-24 februarie.
Structura anului școlar 2022 – 2023
Modulul 1 cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
Modulul 2 cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
Modulul 4 cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Evaluare Națională 2023
Evaluarea Națională 2023 pentru elevii claselor a VIII-a are loc în perioada 19 – 22 iunie 2023, potrivit calendarului oficial publicat de Ministerul Educației.
Elevii de pot înscrie în perioada 6 – 9 iunie la secretariatele școlilor de care aparțin.
Prima probă de la Evaluarea Națională 2023 este cea la Limba și Literatura Română și va avea loc pe 19 iunie.
Următoarea probă este la Matematică și se va susține pe 21 iunie.
Elevii care studiază într-o altă limbă, vor susține examenul la limba maternă pe 22 iunie.
Primele rezultate se vor afișa pe 28 iunie, iar cele finale, de după contestații, pe 4 iulie 2023.
Bacalaureat 2023
Examenul de Bacalaureat se desfășoară în două sesiuni, cea de vară și cea de toamnă.
Cei care au promovat clasa a XII-a se pot înscrie pentru a susține examenul de Bacalaureat 2023 în perioada 29 mai – 2 iunie.
Potrivit calendarului oficial al Examenului de Bacalaureat 2023 evaluarea competențelor orale va avea loc în perioada 12 – 21 iunie. Iar probele scrise se vor desfășura între 26 și 29 iunie.
Primele rezultatele se vor afișa pe 3 iulie și, tot în aceeași zi, candidații care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații.
Între 4 – 6 iulie se vor rezolva contestațiile. Rezultatele finale de la prima sesiune de Bacalaureat 2023 se vor afișa pe 7 iulie.
Elevii care au rămas corigenți la o materie sau nu au reușit să susțină examenul în sesiunea de vară de la Bacalaureat 2023 se pot înscrie în sesiunea de toamnă.
Înscrierea la a doua sesiunea a examenului de Bacalaureat 2023 va avea loc în perioada 17- 24 iulie.
La a doua sesiunea se pot înscrie elevii care au promovat examenele de corigență.
În perioada 7 – 11 august 2023 va avea loc evaluarea competențelor, iar probele scrise se vor desfășura între 16 și 21 august.
Primele rezultate se vor afișa pe 25 august și, tot în aceeași zi, candidații care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații.
Între 26 – 28 august 2023 se vor rezolva contestațiile. Rezultatele finale de la Examenul de Bacalaureat 2023 se vor afișa pe 29 august.