Când se ia seleniu? Dimineața sau seara? Iată care este cel mai bun moment pentru a lua aceste suplimente

de: BZI.ro
10:07, 18 apr. 2023

Te întrebi când se ia seleniul? Dimineața sau seara? Ei bine, descoperă în rândurile următoare care este cel mai bun moment pentru a lua aceste suplimente.

Seleniul este unul dintre oligoelementele esențiale, o clasă de nutrienți de origine minerală a căror prezență în organism, în cantități mici este esențială pentru viață. Mineralele din această categorie sunt prezente în mod natural în corpul uman în cantități mai mici de 1 mg/kg greutate corporală. Rolurile lor variază de la funcții metabolice și endocrine până la funcții celulare.

Prin urmare, seleniul are multe beneficii pentru organism! Ca mineral esențial, joacă un rol major în procese importante din organism, cum ar fi metabolismul și funcția tiroidiană.

Când se ia seleniu? Dimineața sau seara? Ora potrivită la care se iau suplimentele alimentare

Seleniul este prezent în mod natural în unele dintre alimentele pe care le consumăm și uneori este adăugat la alimente pentru a le fortifica. Seleniul poate fi administrat și ca supliment alimentar.

Suplimentele cu seleniu se administrează potrivit instrucțiunilor de pe prospect. Acest supliment alimentar este, de obicei, luat în orice moment al zilei, așa cum este și cazul vitaminei D, dar și a suplimentelor pe bază de Omega 3. Cu toate acestea, dacă îți este dificil să iei capsule sau comprimate pe stomacul gol, asigură-te că le iei cu alimente, în prima parte a zilei.

Seleniul există sub două forme: organic (selenometionină și selenocisteină) și anorganic (selenat și selenit). Ambele forme sunt surse excelente, dar studiile au arătat că utilizarea formei organice a seleniului ca supliment este mai eficientă. Acest lucru se datorează faptului că organismul absoarbe peste 90% din seleniul organic, dar numai aproximativ 50% din seleniul anorganic.

Suplimentele cu seleniu se administrează potrivit instrucțiunilor de pe prospect. Acest supliment alimentar este, de obicei, luat în orice moment al zilei, așa cum este și cazul vitaminei D, dar și a suplimentelor pe bază de Omega 3.

Alimente bogate în seleniu

Din fericire, seleniul se găsește în foarte multe alimemente. Printre acestea se regăsesc nucile braziliene – 20 de grame de nuci furnizează 544 micrograme (mcg), sau 989% din valoarea zilnică recomandată. De asemenea, seleniu există și în fructele de mare, precum creveții, sardinele, somonul, tonul și halibutul. Și carnea conține acest mineral esențial – friptura de vită, ficatul de vită, carnea tocată și șunca.

Ouăle sunt o sursă extraordinară de seleniu, un singur ou conținând 15 micrograme. Nici pâinea nu este mai prejos – o felie de pâine albă are în compoziția sa 10 micrograme de seleniu.

Această substanță prețioasă pentru sănătate se regăsește și în cereale. O cană de orez brun conține 19 micrograme de seleniu.

Așadar, seleniul se găsește atât în alimente, cât și în suplimentele alimentare. Grație efectelor sale binefăcătoare, acesta are rol în: metabolismul glucozei, prevenirea cancerului, bolile tiroidiene, bolile de inimă și declinul cognitiv legat de vârstă.

Un număr de studii de cercetare au relevat relații importante între suplimentarea cu seleniu și funcția tiroidiană și imunitară. Unele studii au arătat că tratarea pacienților cu boală tiroidiană ușoară până la moderată (boala Graves) cu suplimente de seleniu îmbunătățește calitatea vieții și sănătatea ochilor. Suplimentarea cu seleniu a fost, de asemenea, asociată cu o întârziere semnificativă a progresiei simptomelor.