Când se citește canonul de umilință. Ce rugăciuni să rostești pentru iertarea păcatelor și îndepărtarea gândurilor rele
Mulți credincioși vor să afle când se citește canonul de umilință. Acest canon este înzestrat cu o putere tămăduitoare deosebită și face minuni pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie. Iată ce rugăciuni să rostești pentru iertarea păcatelor și îndepărtarea gândurilor rele.
Când și cum se citește canonul de umilință
La vreme de grea încercare sufletească, atunci când suntem copleșiți de griji și împovărați de suferințe și deznădejde este bine să citim canonul de umilință. Acest canon se rostește cât mai des cu putință pentru îndepărtarea tuturor relelor lumești, a ispitelor și a gândurilor negre. Pentru a scăpa de povara păcatelor și a avea parte de binecuvântarea divină, canonul de umilință este de grabnic ajutor. Acesta se citește seara, în liniște și cu mintea eliberată de gânduri rele.
,,Acum mă apropii eu, păcătosul și împovăratul, către Tine, Stăpânul și Dumnezeul meu, și nu îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng faptele mele cu amar. O, amar mie, păcătosului, că sunt ticălos mai mult decât toți oamenii; pocăință nu este întru mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng faptele mele cu amar.
Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Maica lui Dumnezeu Preacurată, caută spre mine, păcătosul, și mă izbăvește de lațul vrăjmașului, îndreptându-mă pe calea pocăinței, ca să plâng faptele mele cu amar.
Când se vor pune scaunele la judecata cea înfricoșătoare, atunci faptele tuturor oamenilor se vor vădi; amar va fi atunci de cei păcătoși, căci vor fi trimiși la chinuri. Deci, aceea știind, suflete al meu, pocăiește-te de faptele tale cele rele. Drepții se vor bucura, iar păcătoșii vor plânge; ci atunci nimeni nu ne va putea ajuta, că faptele noastre ne vor osândi pe noi. Drept aceea nu întârzia, ci, mai înainte de sfârșit, pocăiește-te de faptele tale cele rele. O, vai de mine, cel mult păcătos, care m-am spurcat cu faptele și cu gândurile, neavând picături de lacrimi de la învârtoșarea inimii mele; ci acum caută la pământ, suflete al meu, și te pocăiește de faptele tale cele rele.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (a Născătoarei de Dumnezeu) Iată, Doamnă, Fiul tău ne învață spre bine; iar eu, păcătosul, pururea fug de cele bune; ci tu, ca o milostivă, miluiește-mă ca să mă pocăiesc de faptele mele cele rele. Preacurată Născătoare de Dumnezeu, primește rugăciunea mea cea nevrednică, păzește-mă de moartea cea urâtă și-mi dăruiește mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc.”
Pe lângă acest canon de umilință către Mântuitorul și către Maica Domnului, putem rosti și o rugăciune către Sf. Arhangheli pentru fiecare zi a săptămânii. Această rugăciune se spune seara pentru a avea parte de binecuvântarea divină și de ajutorul tuturor forțelor cerești. De asemenea, atunci când ne confruntăm cu probleme de sănătate, cu dureri și suferințe trupești sau sufletești, putem citi cele mai puternice acatiste pentru sănătate.
Cum să te rogi pentru luminarea minții și iertarea păcatelor lumești
Atunci când suntem cuprinși de disperare, teamă și deznădejde putem citi un canon de umilință pentru îndepărtarea gândurilor negre, a ispitelor și a relelor lumești. Acest canon este făcător de minuni pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie. Pentru liniște sufltească, ajutor divin și pocăință putem citi zilnic și Psalmul 142.
,,Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.”
Canonul de umilință se citește cât mai des cu putință pentru îndepărtarea relelor, luminarea minții și liniște sufletească. Acest canon tămăduitor este făcător de minuni și de grabnic ajutor la vreme de necaz și grea încercare trupească sau sufletească.