Când s-a împărțit talentul, el deja termina un portret. Cine este ieșeanul care pictează cu sufletul: „Pictez din timpurile memoriale, de când eram copil” – FOTO
Marcel Zancu este un pictor ieșean, în vârstă de 63 de ani. Ceea ce îl deosebește de mulțime este faptul că pictează cu sufletul. Acest lucru a devenit, de-a lungul timpului, modul prin care se exprimă cel mai sincer. Pictează de când se știe, încă din anii ’80
Natura și frumusețea chipului omenesc sunt cele care îl inspiră. Operele sale se găsesc și încântă periodic trecătorii de pe Bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt din Iași. Cu el în peisaj, imaginea bulevardului devine una și mai colorată. Din acest motiv, ieșenii și-l amintesc drept „omul cu tablourile”. Acestea întruchipează munca unui om care toată viața a lucrat cu pensule, pentru a picta o lume unde să evadeze.
După o viață pe care și-a dedicat-o artei a ajuns să picteze cu sufletul
Pasiunea pentru artă l-a făcut să termine studiile la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Cu timpul, aceasta a devenit o adevărată meserie care i-a ocupat mare parte din viață. Mai apoi a început să-și expună tablourile pe Bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt. A hotărât că acesta este cel mai bun mod pentru a se vindeca de singurătate.
„Pictez din timpurile memoriale, de când eram copil. Nu pentru că aveam în familie pe cineva care să-mi dăruiască dragostea pentru culori, ci pentru că așa am simțit. Mi-a plăcut să desenez de mic, era un mod prin care îmi puneam mintea și puțin din sufletul meu pe foaie. Acest lucru nu m-a părăsit niciodată, așa că am perseverat până când am ajuns din ce în ce mai bun”, mărturisește Marcel Zancu.
Artistul își alege o zi pe care o petrece pe Bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt, așteptând ca trecătorii să se oprească pentru a-i admira operele. Cei care au mai mult timp la dispoziție au posibilitatea de a-și face un portret sau o caricatură pe loc.
„Fac și portrete. După o viața pe care mi-am dedicat-o desenului, acum reușesc să termin un portret în douăzeci de minute. Este modul prin care pot scoate în evidență frumusețea umană, pentru că fiecare om are o frumusețe care merită să fie expusă. Prețul pentru un astfel de tablou ajunge la 50 de lei, dacă este făcut pe loc”, destăinuie artistul.
Marcel Zancu, un nume mare pentru Iași și culoarea Bulevardului Ștefan Cel Mare și Sfânt
Este unul dintre cei mai modești pictori, deși din mâinile sale ies adevărate opere de artă. Cea mai scumpă lucrare a sa se numește „Violonistul” și întruchipează un bătrân încărunțit, cântând la vioară. Expresia sa este destul de tristă. Privită dintr-o perspectivă, seamănă cu autorul, însă frumusețea vine din faptul că semnificația picturii rămâne liberă interpretării.
Prețul acestui tablou ajunge până la 1.000 de lei. Pe scara celor mai scumpe lucrări se află și „Fetița cu păpușa”, în valoare de 650 de lei, precum și „Flori de măr”, cu prețul de 500 de lei.
„Am avut și expoziții de artă, cea mai recentă a fost la Casa Cărții, dar am avut una la Casa de Cultură a Studenților, dar și prin Copou. Pentru un artist, cea mai mare bucurie este când operele îi sunt admirate”, adaugă Marcel Zancu.
De-a lungul timpului a învățat și a perfecționat tot felul de tehnici. De la creion, până la pictura în ulei, pe pânză. Una dintre realizările artistului este colaborarea pentru cartea numită „Păstorii Diecezei de Iași și rectorii Seminarului diecezan”, scrisă de părintele Alois Moraru în colaborare cu părintele Iosif Răchiteanu. În această carte sunt ilustrate, sub formă grafică, chipurile păstorilor prezentați, iar acest lucru a fost realizat de către artistul ieșean care pictează cu sufletul, Marcel Zancu.