Când ieșenii văd realizările ei, rămân muți de uimire! Cum este omul din spatele artistului Daniela Grapă

de: Violina GORCINSCHI
02:00, 13 iun. 2022

Iașul are mulți artiști de valoare care s-au remarcat prin operele lor contemporane excepționale. Lucrările lor sunt apreciate atât de cunoscătorii domeniului, cât și de publicul larg. Printre aceștia se numără și Daniela Grapă, un pictor în vârstă de 46 de ani care și-a presărat cariera cu picturi și sculpturi impresionante.

Daniela Grapă s-a îndreptat către arta plastică încă din copilărie, susținută de familia sa. Venită din Suceava la Iași, aceasta a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, îndrumată de cei mai buni profesori. Artista s-a remarcat prin creațiile sale care au putut fi admirate de oameni prin numeroasele expoziții organizate de-a lungul timpului. Printre cele mai importante proiecte de anul acesta merită menționate expoziția „Asimetric” de la Galeria Victoria, din Iași, și participarea la evenimentul de caritate „Balul de la Castel”.

Daniela Grapă, dedicată artei încă de la începutul vieții

Daniela Grapă este din Suceava, însă a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Pictorița în vârstă de 46 de ani a fost, de-a lungul timpului, prezentă prin operele sale în lumea artiștilor. Aceasta a desfășurat atât expoziții în țară, dar și în străinătate. Pasiunea Danielei Grapă pentru artă s-a născut încă din copilărie, fiind inspirată de exemplul mamei sale.

„Pictez din copilărie. Mama este și ea artistă și ne-a îndrumat pe mine și pe fratele meu, Sergiu Grapă, care este grafician, spre artă, încă din gimnaziu. Am urmat toți pașii firești: liceul, universitatea, expozițiile personale. Așa, încet-încet, mi-am construit o carieră artistică. Am avut șansa să am niște profesori deosebiți, oameni minunați și artiști desăvârșiți care mi-au fost modele și au contribuit la formarea mea profesională. Le voi rămâne întotdeauna recunoscătoare profesorilor: Dan Hatmanu, Dumitru Căileanu, Ion Carp Fluerici, Mircea Dăneasa și Camelia Sadovei”, explică artistul plastic.

Lucrările Danielei Grapă se deosebesc de cele ale altor pictori prin faptul că stilul pe care îl folosește este neoexpresionismul. Prin neoexpresionism, artiștii plastici portretizează obiecte recunoscute, printre care și corpul uman, deseori într-o manieră abstractă, într-un mod dur și violent emoțional. Ieșeanca susține că oamenii sunt principala ei sursă de inspirație.

„Oamenii mă inspiră. Ei sunt sursa inspirației mele. Iubesc oamenii, mă identific cu viețile lor. În felul acesta, trăiesc mai multe vieți, prin ceilalți. Pictez, deci exist. Acesta este crezul meu”, spune Daniela Grapă.

Artista a avut parte de multe proiecte și expoziții

Daniela Grapă și-a croit drumul profesional și artistic prin expoziții desfășurate an de an, la nivel internațional și autohton. Printre proiectele personale se numără „Fluidity”, care a avut loc în Italia, în cadrul Galeriei Antecontemporanea, „Recoded” la „La Maison Culture Belgo-Roumaine Arthis“, în Belgia și „Memorie și vis”, ținută în cadrul Galeriilor de Artă „Nicolae Tonitza“ din Iași.

Cel mai recent proiect al său a fost prezentat în 2022, la Galeria Victoria.

„Cel mai amplu proiect al meu este ultima expoziție personală pe care am avut-o anul acesta. Aceasta este intitulată «Asimetric» și s-a desfășurat la Galeria Victoria din Iași, în luna martie”, precizează artista.

Daniela Grapă este implicată și în acțiuni de caritate, oferindu-și una dintre lucrări evenimentului în scop caritabil „Balul de la Castel”, organizat pe 9 iunie 2022, în Iași.

„În opinia mea, Balul de la Castel este unul din lucrurile bune ce se întâmplă în Iași. Mă bucur să fac parte din acest proiect care poate să schimbe în bine viața unor tineri lipsiți de posibilități”, spune pictorița Daniela Grapă, care consider că viața de artist este una interesantă și frumoasă.