Când are loc prima scădere masivă a inflației din România. Câciu a făcut anunțul zilei

de: BZI.ro
21:40, 18 ian. 2023

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că începând cu luna martie o să fie o scădere mai vizibilă a inflaţiei, o reducere graduală, menţionând că Guvernul şi-a propus ca până la finalul anului 2023 inflaţia să aibă o singură cifră.

„Inflaţia creşte mai repede decât scade şi e bine să fii atent atunci când începe să crească sau să intervii mai rapid pentru că, atunci când scade, temperarea ei este una care e de mai lungă durată. Măsuri am luat şi cea mai importantă măsură este aceasta cu reglementarea preţurilor la energie pe o perioadă de doi ani. Acest lucru va permite să nu se mai transmită în preţurile bunurilor şi serviciilor componenta de utilităţi sau de preţuri administrate. Pe de altă parte, trebuie să avem grijă şi în partea de combustibil şi în zona de producţie alimentară, pentru că trebuie să reducem dependenţa de importuri”, a spus ministrul Finanţelor la Parlament, întrebat în legătură cu măsurile Guvernului pentru reducerea inflaţiei, scrie Agerpres.

Adrian Câciu: „O reducere graduală”

El a afirmat că din luna martie se va putea observa o scădere mai vizibilă a inflaţiei.

„Din perspectiva inflaţiei, eu cred că începând cu luna martie o să avem o scădere mai vizibilă a inflaţiei, o reducere graduală. Am văzut că BNR este optimistă în perspectiva abordării inflaţiei cu o singură cifră, respectiv trimestrul trei. Ceea ce ne-am propus ca Guvern este ca, până la finalul anului 2023, inflaţia să aibă o singură cifră. Trebuie să acţionăm permanent. Adică, nu poţi să spui că ceea ce ai făcut este suficient. Trebuie să acţionezi în totală adaptare, pentru că, de exemplu, în februarie vedem care este efectul embargoului asupra petrolului rusesc, să vedem dacă avem un şoc în ceea ce priveşte preţurile de ofertă din zona de livrare cu amănuntul a combustibilului. Vom lua atunci o decizie dacă sunt elemente de intervenţie. Ăsta este cel mai mare duşman cu care ne luptăm ca Guvern, şi anume inflaţia. Acest lucru nu este numai în România”, a mai spus Adrian Câciu.