Campanie intensivă de tăiere a copacilor în Iași. Locuitorii din Tătărași și Nicolina au făcut cele mai multe solicitări de toaletare a arborilor

de: evelina.chitoroaga
04:00, 02 iul. 2020

La solicitarea ieșenilor, autoritățile continuă campania intensivă de tăiere a copacilor din cartiere. Cele mai multe intervenții pentru toaletarea arborilor se realizează în zonele Tătărași și Nicolina din municipiul Iași. Toate lucrările prevăd îndepărtarea a maximum 25 la sută din coroana arborilor și se încearcă și îndepărtarea vegetației care obturează vizibilitatea semnelor de circulație

Continuă campania de toaletare și tăiere a copacilor din Iași la solicitarea cetățenilor. Echipele municipalității ieșene intervin în această perioadă mai ales în cartierele Nicolina și Tătărași, acolo unde există un număr ridicat de solicitări venite din partea ieșenilor deranjați de copacii putrezi sau care au dimensiuni prea mari. Astfel, pe data de 2 iulie, angajații Servicii Publice Iași vor acționa în zonele aliniamentelor de pe străzile Grădinari, Stejar (nr. 5, 13B, 32 și 37A), Ciurchi (nr. 102), Drobeta (nr. 5), Dealul Zorilor și Mitropolit Veniamin Costachi, bulevardul Virgil Săhleanu, Șoselele Iași – Tomești, Națională și Sărărie. De asemenea, se va interveni pe aleile Tudor Neculai, Mihail Sadoveanu, Mușatini și Grădinari (nr. 8), din zona Grădiniței cu program prelungit „Cuvioasa Parascheva” și din parcurile de joacă.
Toate lucrările prevăd îndepărtarea a maximum 25 la sută din coroana arborilor. Prin aceste acțiuni se încearcă și îndepărtarea vegetației care obturează vizibilitatea semnelor de circulație.

Asociațiile de proprietari din Iași au cerut toaletarea copacilor

De asemenea, echipele Servicii Publice Iași au programate intervenții și în urma solicitărilor Asociației de Proprietari Piața Unirii, nr. 6A, Asociației de Proprietari Decebal PT13, Asociației de Proprietari Sf. Lazăr, Asociației de Locatari PT1 Oancea, Asociației de Proprietari PT10 Dacia, Asociației de Proprietari bl. D4, Asociației de Locatari Galata 1C, Asociației de Proprietari PT6 Gara, Asociației de Proprietari bl. CL4 și Asociației de Proprietari bl. D8.

„Angajații municipalității vor face lucrări de eliminare a ramurilor uscate și lucrări de toaletare în verde. Tăieturile vor fi făcute oblic și vor fi sigilate cu vopsea ecologică pentru a preîntâmpina apariția dăunătorilor și uscarea arborilor. Toaletările se fac cu ajutorul platformelor cu braț ridicător, cu motofierăstraie și cu alpiniști utilitari, iar crengile rezultate vor fi transportate în depozitul SPI cu autobasculante”, au explicat reprezentanții Servicii Publice Iași SA.

În situația în care apar urgențe cum sunt ramurile rupte, arbori înclinați sau putrezi cu pericol de prăbușire, echipele municipalității ieșene vor acționa pentru eliminarea pericolului.