Campanie electorală la Consiliul Județean. Maricel Popa, șeful CJ, face ședinte pe șest ca să câștige procente prin votul consilierilor. Drumul până la ferma proprie, făcut din banii județului

de: BZI.ro
11:42, 31 aug. 2020

Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, încearcă din nou marea cu sarea și speră ca în plină campanie electorală să-și treacă cu ajutorul consilierilor județeni o serie de proiecte de hotărâre în beneficiul său personal. Astfel, Popa a convocat astăzi, 31 august, pentru ora 13.00, o ședință de îndată, prin care va încerca să își treacă o serie de proiecte electorale, care la ultima ședință nu au trecut la vot.

Campanie electorală la Consiliul Județean. Maricel Popa, șeful CJ, face ședinte pe șest

Maricel Popa va pune pe ordinea de zi proiectul de 45 milioane de euro fantezist privind centura ocolitoare a municipiului Iași, proiect care nu a trecut la vot la ședința din 13 august 2020. Practic, proiectul electoral nu este altceva decât o înșiruire de drumuri județene lăsate de izbeliște de Maricel Popa în acest mandat și pe care încearcă acum să le „joace” electoral. În plină campanie electorală, Maricel Popa visează că un asemenea proiect va prinde printre localnicii comunelor respective și încearcă să-i prostească din nou pe aleșii județului pentru a-i acorda votul.

Maricel Popa, șeful CJ, vrea să-și asfalteze drumul până la ferma proprie pe banii CJ. Milioane euro dați către prietenul de la Eky Sam SRL

Acesta nu este singurul proiect de hotărăre pe care Popa vrea să-l treacă în plenul CJ în beneficiul său personal. La ședința anterioară, Popa a încercat să treacă prin plen modernizarea drumului județean DJ 249 D: intersecție DJ 249 E – Moreni – Prisăcani – Măcărești – Grozești – intersecție DJ 244 F (km 7+660 – 36+329). Valoarea lucrărilor este de circa 20 milioane de euro, împărțită pe mai mulți ani. Pentru 2020 se vrea alocarea a 4,1 milioane de euro, bani ce vor ajunge la Eky Sam SRL, firma lui Ioan Echimov, societatea de casă a CJ Iași în mandatul lui Popa. De fapt, țoseaua trece prin fața fermei lui Popa din satul Măcărești, aceasta fiind miza actualului președinte al CJ Iași. La ședința anterioară, proiectul a adunat 18 voturi și nu a trecut. Cu toate acestea, Popa a promovat proiectul ca și când acesta era avizat și s-a lăudat cu el în comunitățile respective.

Spitalul mobil nu este gata. Popa vrea să-l folosească în campania electorală

Un alt proiect scandalos pe care Popa vrea sa-l treacă astăzi este legat de spitalul mobil de la Lețcani pentru bolnavii de Covid-19. În condițiile în care au trecut cinci luni de la implementarea proiectului, acesta nu este gata nici acum. Popa speră însă să deconteze cele 13,2 milioane euro date de CJ Iași și CJ Neamț către ADI Euronest, de la Comisia Europeană.

Maricel Popa și Alina Popa, directorul Euronest, vor să-i schimbe denimirea din mers în „Spitalul Mobil/Modular din containere de logistică medicală (250 paturi) pentru diagnostic și tratament pentru combaterea răspândirii Covid-19 la nivelul Regiunii Nord-Est”. Acest lucru trebuia făcut încă de la bun început și nu acum, astfel încât încercarea lor este tardivă.