Campanie de informare a fermierilor din mediul rural, derulată de Direcția Agricolă Iași. Tinerii pot accesa între 15.000 și 250.000 de euro, fonduri europene nerambursabile 100 la sută
Specialiștii din cadrul Direcției Agricole Iași au demarat o campanie de informare a fermierilor din mediul rural cu privire la sesiunile de finanțare deschise de AFIR, pentru tinerii care vor să devină antreprenori. Ieșenii pot accesa între 15.000 și 250.000 de euro, fonduri europene nerambursabile 100 la sută
Specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași au fost în mai multe comune pentru a discuta cu fermierii despre fondurile europene pe care le pot obține de la AFIR în această perioadă. Întâlnirile au fost organizate în comunele Scânteia, Grajduri, Butea, Bălțați, Popești și Ceplenița. La întâlniri au participat producători agricoli, crescători de animale, reprezentanți ai administrației locale, ai Grupurilor de Acțiune Locală, procesatori, tineri implicați în activități non-agricole.
„Scopul întâlnirilor este informarea și consilierea producătorilor agricoli, a crescătorilor de animale, a tinerilor care au activități în agricultură sau intenționează inițierea unor activități de profil, respectiv diversificarea prin activități neagricole. În perioada următoare sunt planificate acțiuni de promovare a finanțărilor europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală și în alte comunități”, susține Gabriel Hoha, șeful Direcției Agricole Iași.
Fermierii din Iași pot accesa între 15.000 și 250.000 de euro, fonduri europene nerambursabile 100 la sută
Fermierii din Iași au primit informații despre sesiunile de depunere proiecte pentru anul 2021 deschise în prezent. Tinerii din Iași pot accesa între 15.000 și 250.000 de euro, fonduri sută la sută nerambursabile, pe care le pot investi în afaceri de succes din mediul rural. Cererile se depun pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) până pe 26 noiembrie 2021. Dosarele se depun în Submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, Submăsura 6.3 – Dezvoltarea fermelor mici, dar și Submăsurile 16.4 / 16.4a – Cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol.
AFIR a publicat pe pagina oficială, www.afir.info, versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru Submăsurile 6.1, 6.3 și 16.4/16.4a, din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020.
Ieșenii se pot înscrie la cursurile organizate de Direcția Agricolă Iași
În această perioadă este deschisă și o sesiune de depunere a proiectelor pentru înființarea grupurilor de producători, fiind vorba despre Submăsura 9.1. Fermierii din Iași au depus cereri de finanțare în Submăsura 17.1 – Prime pentru asigurarea culturilor, plantelor și animalelor și le mai pot depune până la finalul lunii octombrie 2021. De asemenea, ieșenii care vor să obțină fonduri europene și nu au diplome de apicultor, lucrător în cultura plantelor, pentru agricultura ecologică sau tractorist se pot înscrie la cursurile organizate de Direcția Agricolă.
În acest an, aproximativ 200 de persoane care s-au înscris la cursurile organizate de specialiștii instituției au obținut certificatele necesare primirii fondurilor europene sau angajării în domeniul agricol.