Campania “Hai la Piaţă” a început la Iaşi! Asociaţia “Pământ Strămoşesc” discută cu producătorii din Piaţa Alexandru cel Bun- GALERIE FOTO, VIDEO

de: BZI.ro
16:49, 10 oct. 2023

Asociaţia “Pământ Strămoşesc” derulează o campanie inedită, în această perioadă, în Iaşi, dar şi în celelalte judeţe din ţară. Membrii asociaţiei au dat startul campaniei “Hai la Piaţă” şi în prezent discuta cu producătorii din Piaţa Alexandru cel Bun, de la care achiziţionează şi produse autohtone.

Aceştia vor merge în următoarea perioadă şi în celelalte pieţe din Iaşi. Asociaţia “Pământ Strămoşesc” are 3.000 membri la nivel naţional, iar 30 sunt din Iaşi.

Campania „Hai la Piață”, lansată și la Iași

Producătorii locali așteaptă ieșenii cu produse naturale și proaspete.

„HaiLaPiata este o chemare la acțiune pentru toți românii să încurajăm producătorii locali și să cinstim truda lor. Prin fiecare achiziție de la piață, sprijinim comunitatea noastră și ne asigurăm că alimentele noastre sunt proaspete, naturale și pline de dragoste.

Acest cartof ❤️ este o mică comoară, un simbol al trudei și pasiunii cu care micii producători locali ne hrănesc.
Să cultivăm împreună hrana și să ne hrănim sufletele, să aducem apa și energia vitală în această comunitate unită.

În spiritul ajutorului reciproc 🤝, să creăm împreună o toamnă bogată și plină de recolte bune 🍇🧄🥬. Să ne unim forțele și inimile pentru a păstra această comoară a noastră!

Așadar, dragi români 🇹🇩, vă îndemnăm să faceți o schimbare simplă dar puternică în viața voastră:
#HaiLaPiata! Să sprijinim micii producători locali, să apreciem 🫶 mâinile care ne hrănesc și să promovăm o viață mai sănătoasă și mai sustenabilă”, este precizat în postare.