Camelia Gavrilă: „Evaluarea Națională – un prim examen pe drumul educației”

de: Antonia Ceausu
18:17, 14 iun. 2020

Deputatul PSD și vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ, Știință. Tineret și Sport, Camelia Gavrilă, a transmis un mesaj cu ocazia începerii Evaluării Naționale pentru elevii care au finalizat clasa a VIII-a. Aceasta consideră că granița dintre copilărie și adolescență se risipește odată cu finalizarea acestei etape.

Evaluarea Națională este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante examene pe care tinerii le susțin, fiind modalitatea prin care fiecare absolvent de clasa a VIII-a finalizează anii de gimnaziu, dovedește un anume nivel de pregătire atins pe drumul cunoașterii, alege traseul educațional viitor, cu speranța și încrederea că își va găsi locul în școala visată, într-un context de pregătire apropiat de opțiunile și de aspirațiile personale.

Examenul din anul acesta împletește emoțiile și neliniștile specifice oricărei competiții cu dificultățile și provocările aduse de un context epidemiologic grav, cu implicații inevitabile în universul educațional, cu modalități inedite de organizare a lecțiilor, a activităților didactice în formatul online.

«Măsuri suplimentare de igienă, curățenie, dezinfectare, siguranță a circuitelor»

Responsabilitatea școlilor de a asigura organizarea eficientă și sigură a etapelor complexe ale acestui examen național, implicarea directorilor, a inspectorilor și a profesorilor, a întregului personal didactic sau nedidactic presupun rigoare, profesionalism, competențe pedagogice, probate deja, dar și măsuri suplimentare de igienă, curățenie, dezinfectare, siguranță a circuitelor, astfel încât să finalizăm cu succes un eveniment care preocupă întreaga societate, tocmai pentru că vizeaza copii, elevi aflați în fața unui moment important pentru traseul lor educațional.

Este nevoie, însă, și de o atitudine profesionistă și responsabilă din partea Ministerului Educației, de coordonare eficientă, depășind ezitările, imperfecțiunile și controversele semnalate până acum. Rămân totuși în discuție forme posibile de discriminare prin consecințele unei eventuale temperaturi mai ridicate, care poate avea cauze multiple, prin excesul unor măsuri rigide, inflexibile și neadaptate rațional diferitelor contexte.

Atragem atenția și asupra formulării subiectelor, asupra dozării echilibrate a itemilor, a cerințelor, pe nivele de dificultate și relevanță a conținuturilor valorificate, fără abateri de la programa școlară sau formulări echivoce, neclare, ce ar putea genera interpretări multiple. De asemenea, este important să nu uităm, ca profesorii implicați în derularea examenului, că tinerii au nevoie de încurajare, de un climat de sprijin și normalitate, de zâmbetul și cuvântul cald al profesorului, de suportul psihologic firesc pentru momentele de emoție și tensiune intelectuală.

«Anii de școală fac parte din experiențele fundamentale care ne împlinesc și ne dau sens»

În acest sens, le dorim succes și concentrare deplină tinerilor, să fie încrezători și învingători, sigur vor avea reușitele meritate, pentru care s-au pregătit cu multă consecvență, cu sprijinul oferit mereu de părinți, prin consilierea și dialogul cu diriginții și profesorii, dar mai ales prin propria lor pregătire și forța intelectuală. Drumul absolvenților de gimnaziu poate continua frumos și bine în școli de calitate, pentru că există soluții și variante nenumărate.

Fie că este vorba de un liceu teoretic sau tehnologic, de o școală profesională, de un liceu cu profil artistic sau sportiv, timp de trei sau patru ani tinerii se vor pregăti pentru viață și pentru profesie, la un nivel superior, prin studiu, experiențe practice, lectură, învățare creativă. În noua școală se aprofundează cunoștințe, se conturează prietenii, se descoperă mentori, profesori dedicați, se identifică modele de viață sau de profesie.

La nivelul aprecierilor pedagogice, putem spune că anii de școală fac parte din experiențele fundamentale care ne împlinesc și ne dau sens. Fragila graniță dintre copilărie și adolescență se risipește acum, când anii de gimnaziu rămân pentru promoția 2020 o amintire plăcută, un periplu printre întâmplări, printre lecții de cunoaștere și trăire, propuse de o școală de care s-au atașat sufletește, în care au întâlnit profesori devotați și elevi minunați, o școală în care s-a învățat cu bucurie, s-au definit visuri și idealuri, s-au conturat modele de viață și profesie.

«Anii de liceu vor deschide alte răspunsuri pentru întrebările voastre»

Călătoria parcursă până acum a presupus nu numai cunoaşterea unui spaţiu nou, ci şi modificarea lăuntrică a celui care o împlinește. Din acest punct de vedere, orice călătorie în timp, în spațiu, în cultură înseamnă o iniţiere în tainele lumii şi ale existenţei. Inevitabil călătoria continuă și inițierea voastră, dragi elevi, va presupune alte contururi, alte avataruri… Anii de liceu vor deschide alte răspunsuri pentru întrebările voastre, noi teritorii pe care le veți explora cu lumina rațiunii, cu spiritul interogativ al liceenilor sau cu vibrația emoției artistice.

Noi, profesorii, credem că în școlile voastre mai mari sau mai mici, în inima orașelor sau în spațiul satului românesc, ați găsit temeiurile culturii, ale umanismului și ale științei, ați învățat să descifrați lumea, să înțelegeți adevărul, frumusețea și binele ca valori supreme ale omenirii, ați iubit jocul, cărțile, oamenii, lumea…

Poate cu nostalgie și discretă tristețe simțiți astăzi cum se închide o vârstă și clipa miraculoasă a anilor de gimnaziu, dar să știți că, în aceeași măsură, se deschid alte povești, mai complexe, mai interesante, poate mai neliniștitoare, pe care vă dorim să le trăiți cu bucurie și reușite depline. Examenul care începe mâine este doar o parte din această poveste a devenirii prin educație, prin școală, prin învățare!

Mult succes tuturor absolvenților, dar și profesorilor – mentorii lor pe acest drum al școlii și al cunoașterii!”, a declarat Camelia Gavrilă.