Calvar pentru șoferii din Iași! Șoseaua Bucium este blocată din cauza lucrărilor de pe trotuar. „Un utilaj blochează un cartier”
This browser does not support the video element.
Calvarul șoferilor din Iași pare fără sfârșit. Oamenii petrec zeci de minute bară la bară, în cozi kilometrice, pe șoseaua Bucium
Deși primarul Mihai Chirica se lăuda recent că a făcut un plan pentru disciplinarea șantierelor companiilor de utilități, a uitat să le disciplineze și pe cele proprii. Din cauza lucrărilor de modernizare a trotuarelor de pe șoseaua Bucium, toată strada a fost blocată.
Calvar pentru șoferii din Iași! Șoseaua Bucium este blocată din cauza lucrărilor de modernizare a trotuarelor
Incompetența primarului Mihai Chirica lovește din nou. De această dată, pe șoseaua Bucium, unde șoferii sunt nevoiți să petreacă zeci de minute bară la bară, într-un trafic infernal. Totul din cauză că edilul a deschis haotic toate șantierele din oraș, iar firmele lucrează nestingherite în timpul zilei, blocând traficul. Ieri, 13 august 2024, ieșenii au stat în trafic zeci de minute în cozile kilometrice create pe șoseaua Bucium.
Astfel, din cauza unor muncitori care lucrează pe marginea drumului și schimbă borduri și pavele, tot drumul s-a transformat într-un adevărat calvar pentru oamenii care au fost nevoiți ieri, 13 august 2024, să tranziteze zona.
„Eu cred că sunt într-un film prost, cu un regizor și mai prost. Cum să te apuci să dai drumul la toate șantierele și să blochezi tot orașul? Atâta minte să ai? Din cauza unuia care freacă o bordură din stânga în dreapta au blocat o bandă. Stăm ca proștii în trafic până ne crește barba. Băi, am ajuns de râsul lumii. L-a apucat acum gospodăreala pe Chirica, da, l-a apucat toată odată, că nici el nu mai știe unde se lucrează. Nu se puteau face lucrările astea noaptea, frumos, pe răcoare? Sâmbăta, duminica? Așa, ca în țările civilizate”, a spus un șofer nervos.
Primăria Iași nu pune presiune pe constructori să urgenteze finalizarea lucrărilor
Mihai Chirica nu se implică în organizarea șantierelor din Iași. În loc să dea vina pe companiile de utilități care desfășoară lucrări în oraș, edilul ar trebui să acorde o atenție mai mare pentru propriile șantiere care au scăpat de sub control și pe care nu le verifică așa cum ar fi normal să se întâmple. Dacă nu are idei măcar să „copieze” de la alții. De exemplu, în Cluj, lucrările de modernizare sunt realizate noaptea, preponderent la final de săptămână, când traficul este mai puțin aglomerat, special ca să nu îngreuneze și mai mult viața șoferilor. Mai mult, Iașul este împânzit de pavele, când în orașele civilizate trotuarele sunt modernizate cu granit sau marmură. În oraș, toate lucrările se desfășoară oricând, la orice oră, blocând tot municipiul.
Mai mult decât atât, Mihai Chirica ar trebui să pună presiune pe companiile cu care colaborează să angajeze personal pentru că, pe șoseaua Bucium, cu 10 oameni finalizarea lucrărilor va întârzia. Edilul ar trebui să mai iasă din biroul de la Palatul Roznovanu și să ia contact cu realitatea din oraș. Din primărie nu are cum să observe problemele cu care se confruntă ieșenii zilnic.
„Pentru o bordură și câteva pavele a blocat tot orașul. Un cartier atât de mare, cum e Bucium, este paralizat. Și așa sunt probleme mereu cu traficul din cauză că nu s-a construit nicio stradă nouă, acum mai blochează strada și pentru o bordură și câteva pavele”, a mai spus un șofer aflat în ambuteiajul din zona Bucium.
Calvarul șoferilor din Iași pare fără sfârșit. Oamenii petrec zeci de minute bară la bară, în cozi kilometrice, pe șoseaua Bucium din cauza lucrărilor de modernizare a trotuarelor. Lucrări care ar putea fi realizate în timpul nopții sau la final de săptămână.