Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au anunţat o fuziune intre ALDE și Pro România
Anunţ neaşteptat a celor doi oameni politici. Confom surselor politice, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta vor demara o fuziune între cele două partide pe care le conduc, în speţă, ALDE și Pro România.
Sursele politice au spus că exista varianta unei fuziuni, iar Victor Ponta a confirmat acest lucru într-o declaraţie făcută în urmă cu câteva zile.
Pro România va fuziona cu ALDE, iar decizia se va lua peste puţin timp
Victor Ponta a declarat faptul că Pro România şi ALDE îşi vor uni forţele, iar dacă situaţia o cere, cele două partide vor fuziona. Fuzionarea s-ar putea produce în urma deciziilor pe care ambele partide le vor lua în şedinţele programate joi, 8 octombrie 2020.
„Eu i-am (lui Tăriceanu – n.r.) spus că dacă putem să unim niște forțe destul de mici, că până la urmă Pro România a luat 7 și ceva, ALDE a luat 4 și ceva, și dacă ne batem pentru același lucru, are sens. Dacă va fi problema să fim împreună, va fi o fuziune”, a declarat Ponta.
Începând cu ora 17.00, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au anunţat o conferinţă de presă comună, conferinţă în care, cel mai probabil, vor anunţa fuziunea politică dintre cele două partide.
ALDE se va reuni joi, 8 octombrie 2020, începând cu ora 14.00, într-o ședință care va avea loc prin sistemul videoconferinței. Pro România se va reuni începând cu ora 15.00 la sediul central al partidului.
Conducerea ALDE se va reuni joi, de la ora 14.00, în şedinţele Biroului Politic Executiv, Biroului Politic
Victor Ponta a anunţat o colaborare cu Pro Moldova, partid din Rep. Moldova
În altă ordine de idei, președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, într-o vizită în Rep. Moldova că Pro România va colabora cu partidul Pro Moldova. Alături de președintele Pro Moldova Andrian Candu, Ponta a afirmat că spera la o consolidare a relaţiilor pe care cele două formaţiuni politice le au:
„PRO Moldova și PRO România vor consolida relațiile de cooperare, comunicare și sprijinul politic reciproc atât în alegeri, cât și în cadrul unor proiecte pe care le vor dezvolta în beneficiul locuitorilor celor două țări, au anunțat președinții formațiunilor, care s-au întâlnit ieri, 7 octombrie, la București. Președintele PRO Moldova, Andrian Candu, și președintele PRO România, Victor Ponta, au constatat că relațiile dintre țările noastre sunt înghețate și necesită o relansare așteptată de românii de pe ambele maluri ale Prutului.
Andrian Candu a informat partenerii din România despre blocajele organizate de guvernarea de moment din Republica Moldova concurenților electorali incomozi și numeroasele încălcări admise în campania electorală pentru prezidențiale din acest an. Aceste abuzuri se produc pe un fundal deprimant de criză sanitară, socială și economică fără precedent, care depășește administrația Dodon și a adus sub pragul sărăciei sute de mii de familii, a spus Andrian Candu. Președintele PRO Moldova a comunicat colegilor din România despre măsurile întreprinse de grupul parlamentar pe care îl conduce și care este a treia forță în Parlament după numărul de deputați. El a punctat acțiunile imediate care trebuie întreprinse pentru a repune R.Moldova pe calea dezvoltării democratice și a readuce subiectele importante pentru oameni pe agenda publică. ”