Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE: „Moțiunea de cenzură va trece”
Liderul Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, 13 august 2020, faptul că moțiunea de cenzură pe care o va depune Partidul Social Democrat lunea viitoare va trece de votul senatorilor și deputaților.
„Da, va pica Guvernul la votul care va avea loc. Am văzut și îngrijorarea celor de la PNL care nu a fost ascunsă în legatură cu acest vot și l-am văzut inclusiv pe Președinte”, a declarat Tăriceanu.
Moțiune de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban
Moțiunea de cenzură va fi depusă luni, 23 august 2020 în Parlament, au anunțat social democrații. Senatorul PSD Radu Oprea a afirmat miercuri, 12 august 2020, că votul asupra va avea loc în Parlament în luna septembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis de asemenea tot miercuri, că nu poate susține dacă va trece sau nu moțiunea de cenzură, dar „cu certitudine nu vom avea guvern PSD” în cazul în care parlamentarii vor demite actualul cabinet Ludovic Orban II.
„Vom urmări cu mare atenţie dacă trece sau nu trece. Am avut situaţii când a trecut şi situaţii când nu a trecut. Eu nu îmi doresc să treacă moţiunea”, a precizat șeful statului. „În ce priveşte coaliţii post-moţiune, haideţi, mai întâi, să vedem moţiunea, pe urmă să vedem votul pe moţiune, pe urmă să facem consultări şi cu certitudine nu vom avea guvern PSD”, a adăugat Iohannis.
Moțiunea de cenzură a fost amânată. Când se va vota
Social-democratul a precizat faptul că dacă votul ar avea loc în luna august, liberalii se vor deplasa la Curtea Constituțională a României menționând ca fiind sesiune extraordinară nu se mai poate depune a doua moțiune de cenzură. Această decizie este luată pentru că deja a trecut una în prima parte a anului și legea susține că nu pot iniția două moțiuni de cenzură în aceeași sesiune cu excepția cazului în care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pentru o lege.
„Votul va fi în prima săptămână din luna septembrie, pentru a nu avea probleme”, a declarat senatorul PSD.
Adoptarea unei astfel de moțiuni de cenzură atrage demiterea întregului Executiv Orban. Pentru adoptare sunt necesare nu mai puțin de 233 de voturi în Parlament.
Moțiunea de cenzură susținută de Partidul Social Democrat, Pro România și ALDE va fi depusă lunea viitoare, pe 17 august, a anunțat miercuri liderul interimar PSD Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu anunţa moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL
Marcel Ciolacu, şeful interimar al PSD a declarat, miercuri 12 august 2020, faptul că PSD va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL. Ciolacu considera faptul că urgentarea alegerilor locale de către liberali au că singur scop evitarea unui scor ruşinos. Şeful PSD a declarat că, cu cât alegerile locale se desfăşoară mai târziu, cu atât sunt mai mari şansele ca PNL-ul să piardă puterea.
Conform declaraţiilor făcute de liderul PSD, liberalii trebuie să plece acasă sau la puşcărie. Acesta trage un semnal de alarmă asupra haosului economic în care e afla România şi despre şomajul care este galopant la 9 luni de la guvernarea liberală. În altă ordine de idei, acesta spune faptul că miniştrii se contrazicunul pe altul, iar ţara este lăsată în derivă sub conducerea Guvernului Orban.