Calendar ortodox 3 august 2024. Mare sărbătoare sâmbătă, o lumânare aprinsă la Biserică aduce liniştea în case
În fiecare sâmbătă din post, este bine să aprindem o lumânare pentru „cei adormiţi” şi să dăm de pomană produse de post.
Calendar Ortodox 3 august 2024. Creștinii ortodocși îi sărbătoresc sâmbătă pe Sfinții Isachie, Dalmat și Faust, dar și pe Sfânta Mironosiță Salomeea.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic
Greco-catolice
Sf. Isachie; Sf. Dalmat; Sf. Faust
Romano-catolice
Sf. Martin, pustnic
Sfinţii Cuvioşi Isaachie, Dalmat şi Faust sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 3 august.
Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul este sărbătorit singur şi la 30 mai. A trăit în timpul împăratului Valens (368-378), într-o perioadă în care erezia ariană (erezie ce nega dumnezeirea Fiului) era foarte răspândită.
Adept al arianismului, Valens a declanşat persecuţii împotriva creştinilor ortodocşi.
Sfântul Isaachie era monah şi trăia departe de lume, dar, în contextul prigoanei declanşate de Valens, a mers înaintea acestuia să-l roage să le redea ortodocşilor libertatea de a-şi exprima credinţa.
Când Valens pregătea campania militară împotriva goţilor de la Dunăre, Sfântul Isaache a ieşit în faţa sa de mai multe ori, îndemnându-l să redeschidă bisericile ortodoxe şi ameninţându-l că va pieri în război de nu se va îndrepta.
Împăratul l-a dat în seama unor demnitari ai săi, Victor şi Saturnin, care să-l ţină captiv până se va întoarce din război. Dar Sfântul Isaachie i-a profeţit că o să fie înfrânt, va fugi şi va fi prins, iar sfârşitul său o să fie prin foc.
Profeţia s-a împlinit întocmai, Valens a suferit o mare înfrângere şi a încercat să scape prin fugă, s-a ascuns într-o şură de paie căreia urmăritorii i-au dat foc.
Sfântul Cuvios Isaachie a fost eliberat în urma morţii împăratului arian Valens şi a întemeiat două aşezăminte monahale. A fost povăţuitor şi egumen al multor monahi şi dascăl pentru mireni, aducându-i pe toţi la calea mântuirii, cu cuvântul şi cu exemplul vieţii sale.
Cuviosul Dalmat a fost militar în armata lui Teodosie (379-395) şi părăsindu-şi slujba şi averile a intrat în mănăstirea lui Isaachie, împreună cu fiul său Faust. Ajuns la bătrâneţe, Cuviosul Isachie l-a lăsat pe Dalmat egumen în locul său.
Noul egumen, Cuviosul Dalmat, a fost un mare apărător al dogmelor credinţei ortodoxe. A participat la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), care a condamnat erezia nestoriană. A fost apreciat de împăratul Teodosie şi de înalţii ierarhi participanţi la Sinod. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor „)
Această perioadă de post este o reamintire a celor câteva zile pe care Maica Domnului le-a petrecut în rugăciune înainte de a fi ridicată la cer. Sinaxarul de la slujba Utreniei vorbește despre cum Născătoarea de Dumnezeu s-a suit pe Muntele Măslinilor pentru a se ruga, având obiceiul de a se retrage des acolo. Această legătură strânsă cu natura și cu Dumnezeu reprezintă un exemplu de devotament pe care credincioșii sunt chemați să-l urmeze în timpul acestui post.
Reguli de Post și Dieta
Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat un post mai aspru, analog cu cel din Postul Mare, și urmează reguli stricte. Conform Tipicului cel Mare și învățăturilor din Ceaslovul mare, regulile sunt următoarele:
Luni, Miercuri și Vineri: Ajunare până la Ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată.
Marți și Joi: Se consumă legume fierte, fără untdelemn.
Sâmbăta și Duminica: Este permis consumul de untdelemn și vin.
Aceste reglementări ajută la întărirea disciplinei și a dedicării spirituale, invitând credincioșii să reflecteze asupra semnificației sărbătorii și a exemplului Maicii Domnului.
Postul Adormirii Maicii Domnului nu este doar o perioadă de abținere de la alimente, ci și o oportunitate de a aprofundat relația cu Dumnezeul și de a îmbrățișa învățăturile Maicii Domnului. Este un moment de întărire spirituală, de rugăciune și de meditație, care oferă ocazia de a ne îndrepta către un stil de viață mai conștient și mai dedicat. Toți credincioșii sunt încurajați să trăiască această perioadă cu intensitate, învățând din exemplul Născătoarei de Dumnezeu și aplicând învățăturile sale în viața de zi cu zi.