De asemenea, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a inaugurat în data de 19 decembrie 2019 și Ceainăria din Grădina Botanică.  La eveniment au fost prezenți prof. univ. dr. Tudorel Toader, rector al UAIC, prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu, președintele Senatului UAIC, prorectori, decani și alți membri ai comunității academice.

„Ne bucurăm că am finalizat acest spațiu frumos, în care vizitatorii Grădinii Botanice se vor putea odihni, vor putea savura un ceai, o cafea sau o băutură răcoritoare și vor putea achiziționa un suvenir cu însemnele Universității”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rector al UAIC, la acel moment.

Inaugurarea a debutat cu o ceremonie de sfințire, oficiată de prof. univ. dr. pr. Ion Vicovan decanul Facultății de Teologie Ortodoxă. Evenimentul a continuat cu trei recitaluri de colinde, interpretate de un grup de copii de la Școala „Junior” a UAIC și de două grupuri de studenți. La final, participanții au făcut turul ceainăriei și au fost invitați la o băutură caldă din partea casei.

Ceainăria din Grădina Botanică are o suprafață totală de 144 mp, este situată în apropierea intrării principale și va fi deschisă publicului începând cu luna ianuarie a anului 2020. Vizitatorii vor putea achiziționa suveniruri cu însemnele Universității sau consuma băuturi non-alocoolice, dar și gustări produse la Cantina Universității. Investiția totală a fost de aproximativ 500.000 de lei.