Cadrele medicale de la Spitalul Sf. Spiridon au ieşit la proteste. Sunt nemulţumiţi că nu au primit sporul de risc

de: cristian.george
09:28, 17 nov. 2020

Mai multe cadre medicale au ieşit în faţa Spitalului Sf. Spiridon din Iași pentru a protesta. Cadrele medicale din cadrul Clinicii II îşi cer drepturile prevăzute de lege. Concret, aceştia au afirmat faptul că încă nu au primit niciun spor de risc deşi legea prevede acest lucru.

 

Ieri, 15 noiembrie medicii au primit salariile. Probabil colegii din cadrul Spitalului Sf. Spiridon au constatat că promisiunea făcută, cum că şi-ar primi spor de 50% prevăzută în lege, nu a fost respectată. S-au trezit în situaţia că lucrează, din nou, cu un spor de 12% atât cât aveau şi când lucrau pe specialitata medicală, dar de data asta îngrijim pacienţi cu COVID. a menţionat Iulian Cozianu, lider Sanitas.

Sursă FOTO: ARHIVĂ