Bunicul „diliu” de la Iași. I-a „furat” trotineta nepotului, dar și-a rupt capul în Alexandru. Polițiștii l-au găsit lat pe mijlocul străzii
Un ieșean de 69 de ani a fost găsit lat de către polițiști, pe mijlocul străzii, după ce a căzut de pe trotineta electrică. Bărbatul a fost salvat de oamenii legii și transportat la spital
M. Roman, în vârstă de 69 de ani, se plimba pe trotineta electrică pe șoseaua Națională, prin cartierul Alexandru cel Bun. Deodată, a vrut să vireze, iar din această cauză și-a pierdut echilibrul. Bărbatul s-a lovit puternic la cap din cauza căzăturii și a ajuns să fie transportat la spital.
Polițiștii au găsit trotineta și bărbatul pe mijlocul străzii
Din fericire, un echipaj de la Poliția Locală a văzut ce s-a întâmplat și a intervenit de îndată. Bărbatul a rămas întins pe mijlocul străzii din cauza impactului, având o rană la cap. Oamenii legii l-au tras deoparte și au chemat un echipaj medical. Polițiștii locali au tot felul de intervenții în cursul zilei.
„Eram împreună cu colegul meu, Silviu Vitează, în patrulă pe șoseaua Națională, prin cartierul Alexandru cel Bun. Am observat în fața noastră un bărbat care mergea pe trotinetă pe stradă, era cam la 10 metri de noi. Deodată, a vrut să vireze și și-a pierdut echilibrul și s-a răsturnat cu trotineta. Din păcate, a căzut și s-a lovit la cap. A rămas căzut, întins în mijlocul străzii. Am oprit imediat, iar colegul meu a mers să îl verifice. Când am ajuns lângă el, am observat că avea o plagă deschisă, era numai sânge pe cap. Atunci l-am tras deoparte, pe trotuar și i-am acordat primul ajutor”, povestește Mihai Miru, polițist local din Iași.
Bărbatul a ajuns la spital
După ce a fost verificat de medicii de pe ambulanță, aceștia au stabilit că bărbatul trebuie să fie transportat la spital. Astfel, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași pentru a i se face mai multe investigații. Cele mai multe situații cu care se confruntă polițiștii sunt cele din trafic.
„Ne-am dat seama că este grav și am anunțat imediat să vină o ambulanță. La fața locului, au ajuns pompierii SMURD pe o motocicletă și l-au ajutat. Era foarte dezorientat și confuz de la căzătură, vorbea greu, era debusolat. La fața locului, a ajuns și o ambulanță, iar medicii au decis că trebuie să fie transportat la spital pentru investigații amănunțite. Medicii ne-au spus că ar fi avut și ceva probleme la femur din cauza căzăturii. Șansa a fost ca noi să fim acolo să ne facem treaba, deoarece, dacă ar fi rămas întins pe stradă, s-ar fi putut întâmpla cu totul altceva”, a mai spus polițistul.
Ieșeanul de 69 de ani a scăpat ca prin minune după ce a căzut în cap și a fost salvat de polițiști de pe mijlocul străzii.