Bulgaria vrea să reia negocierile cu Rusia pentru a primi gaze la un preţ bun

de: Pruna Gabriela
21:21, 22 aug. 2022

Guvernul interimar al Bulgariei a semnalat, astăzi, intenţia de a relua negocierile cu grupul energetic rus Gazprom, în contextul riscurilor rămânerii fără gaz în cursul iernii, informează cotidianul Le Monde.

După demiterea în iunie, prin moţiune de cenzură, a Guvernului premierului proeuropean Kiril Petkov, cabinetul interimar, condus de Galab Donev, a pledat pentru „mai multă moderaţie” în relaţia cu Rusia.

„Sunt inevitabile negocierile cu firma Gazprom Export pentru reluarea livrărilor de gaze în baza actualului contract”, a declarat astăzi ministrul bulgar al Energiei, Rosen Hristov, argumentând că este singura soluţie pentru a obţine tarife acceptabile.

„Negocierile cu Gazprom vor fi dificile”, a atras atenţia Rosen Hristov, potrivit Mediafax.

Rusia a oprit livrările de gaze către Bulgaria în luna aprilie

Gazprom a oprit livrările de gaze către Bulgaria în luna aprilie. De asemenea, compania a avertizat că tranzitul prin Polonia și Bulgaria va fi întrerupt dacă gazul va fi luat ilegal din conducte.

Președintele rus Vladimir Putin a cerut ca țările pe care le consideră „neprietenoase” să accepte un sistem prin care acestea să deschidă conturi la Gazprombank și să plătească pentru importurile de gaz rusesc în euro sau dolari, care vor fi convertite în ruble.

Polonia a declarat în repetate rânduri că nu va plăti pentru gazul rusesc în ruble și a planificat să nu-și prelungească contractul de gaz cu Gazprom după ce acesta va expira la sfârșitul acestui an.

„Plățile pentru gazul furnizat de la 1 aprilie trebuie să fie efectuate în ruble, folosind noile detalii de plată, despre care contrapartidele au fost informate în timp util”, transmitea Gazprom.

Bulgaria spunea că Gazprom a încălcat contractul

Bulgaria plătise pentru livrările de gaze rusești pentru luna aprilie, iar oprirea livrărilor de gaze a fost o încălcare a contractului cu Gazprom, a declarat atunci ministrul Energiei, Alexander Nikolov.

El spunea că Bulgaria va respecta poziția Comisiei Europene care îndeamnă țările să nu plătească în ruble pentru gazul rusesc, așa cum a cerut Vladimir Putin.

„Deoarece toate obligațiile comerciale și legale sunt respectate, este clar că în acest moment gazele naturale sunt folosite mai mult ca o armă politică și economică în războiul actual”, declarase Nikolov.