Brâul Maicii Domnului: Rugăciunea care alină suferințele trupești și dă rod femeilor sterpe
Rugăciunea Brâul Maicii Domnului este una dintre cele mai puternice rugăciuni. Aceasta poate dezlega orice boli, farmece, vrăji şi blesteme.
Teologii susțin că tămaduirea bolnavilor s-a produs prin purtarea în jurul mijlocului a unei panglici care a fost atinsă de racla în care se păstrează Brâul Maicii Domnului.
Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului este prăznuită de creştinii ortodocşi în fiecare an la 31 august. Despre Brâul Maicii Domnului se spune că este făcător de minuni şi vindecător de boli și a scăpat numeroşi bolnavi de cancer şi a ajutat să nască femeile care nu puteau avea copii. Mai mult decât atât, a oprit epidemii de ciumă şi holeră în Ţara Românească.
În plus, Brâul Maicii Domnului are harul de a tămădui lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum şi bolile de cancer, printr-o panglică oferită de mănăstirea Vatoped credincioşilor şi cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă.
De asemenea, se spune că brâul a ajutat la încetarea mai multor epidemii: în 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Ţara Românească pentru îndepărtarea ciumei, în 1871 sultanul turc sub a cărui protecţie se găsea Muntele Athos după căderea Constantinopolului, a dus Brâul în ţara sa pentru îndepărtarea holerei, iar în 1894 acesta a fost dus la Kios, pentru a înlătura epidemia care lovise plantaţiile de lămâi şi portocali.
Care este istoria Brâului Miacii Domnului
Apostolul Toma, care nu a fost prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Brâul Maicii Domnului ca dovadă a învierii şi înălţării ei cu trupul la cer. Se spune că acesta a fost ţesut chiar de Maica Domnului din păr de cămilă.
Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a pastrat la Ierusalim, când Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare l-a adus la Constantinopol în 395. În sec. al X-lea, în urma vindecării sale miraculoase, împărăteasa Zoe, soţia lui Leon cel Înţelept, a brodat Brâul cu fir de aur şi l-a reaşezat în racla dăruită de Împăratul Arcadie. Evenimentul reaşezării Brâului în raclă este pomenit, în calendarul ortodox, la 31 august.
În secolul al XIII-lea, Brâul ajunge la mănăstirea Vatoped de pe Muntele Athos. În 1813, Brâul Maicii Domnului a fost adus în Ţara Românească pentru îndepărtarea ciumei, iar în 1871, Brâul a fost dus la Constantinopol pentru îndepărtarea holerei. În 1894, Brâul a fost dus la Kios, pentru a înlătura epidemia care lovise plantaţiile de lămâi şi portocali.
În perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Brâul Maicii Domnului s-a aflat la Iaşi cu ocazia hramului Catedralei mitropolitane. Pe urmă, Brâul a mai fost adus de trei ori în România, în septembrie 2007, la Arhiepiscopia de Alba Iulia, și de două ori la COnstanța, în 2002 şi în 2008.
Rugăciunea Brâul Maicii Domnului
Credincioșii care vor să-și alină suferințele trupești sau femeile care vor să rămână însărcinate trebuie să spună rugăciunea Rugăciunea Brâul Maicii Domnului:
„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plina de dar, Domnul este cu tine.
Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Prea Sfântă Marie, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre.
Sub îndurările tale scăpăm şi noi. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea şi de primejdii ne scapă, una Curată şi Binecuvântată.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, apără, mântuieşte şi păzeşte pe robul tău de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi blestemele, ca întreg şi sănătos sa fie robul tău. Amin.“