Boris Johnson vrea purtarea măştilor în toate locurile publice

de: Cristian ZAVASTIN
13:16, 15 iul. 2020

Prim ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, vrea purtarea măştilor în toate locurile publice, potrivit The Telegraph. Decizia ar putea fi luată în contextul în care în Marea Britanie numărul de cazuri de noi infectări cu COVID-19 se păstrează la cote ridicate.

Astfel, în Marea Britanie s-ar introduce în curând măsura acoperirii feţei în toate locurile publice, inclusiv birouri şi alte locuri de muncă. Vineri, guvernul condus de Boris Johnson a anunţat că măştile vor fi obligatorii în magazine din data de 24 iulie, informează Reuters.

Oficialii au început discuţii private cu grupuri reprezentând angajatori majori, în timp ce miniştrii elaborează o „foaie de parcurs” pentru a evita un al doilea val de COVID-19, adaugă cotidianul.

Boris Johnson vrea purtarea măştilor în toate locurile publice: Masca, obligatorie în magazine

Vineri, prim-ministrul Boris Johnson urmează să stabilească o nouă foaie de parcurs pentru strategia sa pe termen lung, ce va include detalii despre modul în care ţara se va întoarce la locurile de muncă fără a risca un al doilea vârf al pandemiei.

„Cred că este foarte important să-ţi acoperi faţa în magazine”, a spus Boris Johnson.

Boris Johnson a adăugat că guvernul britanic va anunţa în următoarele câteva zile ce „instrumente de aplicare” vor fi utilizate

„În ceea ce priveşte modul în care vom face acest lucru, dacă ele vor fi obligatorii sau nu, vom analiza recomandările şi vom anunţa ceva în zilele următoare”, a precizat Johnson.

Premierul britanic a mai spus că autorităţile au virusul sub control în întreaga ţară şi a subliniat necesitatea ca acesta să fie menţinut sub control.

În luna aprilie, Boris Johnson a fost internat de urgenţă în spital după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Acoperirea feţei în magazine este deja obligatorie în câteva alte ţări europene, inclusiv Germania, Spania şi Italia. Johnson a declarat săptămâna trecută că reguli mai stricte privind purtarea măştilor ar putea fi necesare, în timp ce Partidul Laburist de opoziţie a criticat guvernul pentru că nu a acţionat mai devreme în Anglia.

Ordinul de luni notează că persoanele care nu poartă mască pot fi amendate cu până la 100 de lire sterline (125,48 dolari) – în conformitate cu amenzile existente pentru persoanele care nu îşi acoperă faţa în transportul public – amendă ce ar scădea la 50 de lire sterline dacă va fi plătită în termen de 14 de zile.

Măștile, „sentiment fals de securitate“

Până în prezent, englezii au fost obligaţi să poarte masca doar în transportul public. Guvernul de la Londra a fost mult timp reticent în a extinde cerinţele de purtare a măştilor în magazine şi alte spaţii închise. Există temeri că cererea publică ridicată de echipament de protecţie va avea impact asupra aprovizionării spitalelor şi a unităţilor de îngrijire a sănătăţii.

Au existat de asemenea avertismente că măştile ar putea da un sentiment fals de securitate publicului sau să fie chiar contraproductive în timp ce persoanele care le poartă şi-ar atinge faţa mai frecvent pentru a le ajusta.

În Scoţia, este deja obligatorie purtarea măştii în magazine. Alături de Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, Scoţia a luat propriile decizii cu privire la astfel de măsuri. Cu peste 46.500 de decese de coronavirus înregistrate oficial, Marea Britanie este cea mai afectată ţară din Europa.