Bogdan Cojocaru, președintele organizației județene PSD Iași, a votat la alegerile locale și europarlamentare – FOTO
În urmă cu puțin timp Bogdan Cojocaru, președintele orgaznizatiei județene PSD Iași, a votat la alegerile locale și europarlamentare. Acesta a venit însoțit de soția și fetița cea mare la Școala Gimnaziala Titu Maiorescu din Iași.
La ieșirea de la urnele de vot acesta a declarat că a votat pentru o echipă de oameni integri.
„Am votat astăzi pentru revenirea la normalitate. Am votat pentru viitorul copiilor noștri și pentru ca aceștia să beneficieze în administrație de modele de bună practică din toate punctele de vedere. Iașul are nevoie de integritate și investiții. Primul pas îl facem astăzi prin vot. Scoatem penalul de la Consiliul Județean și instaurăm domnia legii. Nu poți avea dosare penale și în același timp să administrezi un județ. Acest lucru e imposibil, proiectele publice nu au succes în afara legii. Al doilea pas, după validarea mandatului, ne apucăm de treabă. Iașul trebuie să se dezvolte accelerat, trebuie să recupereze decalajul marilor investiții de infrastructură față de vestul țării, trebuie să-și emancipeze statutul și să devină unul dintre cele mai bogate trei județe ale țării. Pot fi accesate peste 500 milioane de euro în următorii patru ani. Este nevoie de o cu totul altă viteză de dezvoltare, iar infrastructura reprezintă cheia dezvoltării noastre economice. Avem deja două proiecte majore de investiții în lucru (A7 și Spitalul Regional de Urgență) și termene clare de finalizare. Suntem pe un drum bun și cu A8. Și la nivel județean există trei priorități: șoselele de centură (Iași, Podu Iloaiei și Tg. Frumos), Institutul mamei și copilului, Centrul de incluziune școlară pentru reducerea abandonului școlar la nivel județean. Am mare încredere în ieșeni, în valorile noastre și sunt convins că integritatea, moralitatea vor câștiga de fiecare dată în lupta cu corupția și hoția. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat Bogdan Cojocaru, președintele orgaznizatiei județene PSD Iași.
Alegerile locale și europarlamentare de astăzi, 9 iunie, vin cu o noutate când vine vorba de programul secțiilor de votare. Față de alegerile anterioare, programul de funcționare al acestora a fost prelungit cu o oră, până la ora 22:00. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 22:00, față de ora 21:00, cum a fost la precedentele alegeri.