Boala pe care până și medicii o confundă. Sute de femei suferă în tăcere, crezând că așa este normal: „Tratamentele sunt, de obicei, dificile, inclusiv din punct de vedere chirurgical” – FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 26 sept. 2023

Sute de femei suferă în tăcere de o boală pe care nu o consideră periculoasă, pentru că așa le-a spus medicul. Situația este însă alta, începând de la doctori care le transmit că nu văd nimic greșit pe analizele făcute, până la cei care le sfătuiesc să ia ceva pentru durere, deoarece astfel de manifestări sunt normale, însă endometrioza poate duce la infertilitate și la alte complicații grave pentru care singura salvare este intervenția chirurgicală

Pentru femei endometrioza însemnă dureri insuportabile, sângerări abundente, oboseală cronică, stres, greață. Deși acestea par simptome specifice ciclului menstrual, nu sunt normale, din acest motiv, primul pas este discuția cu un specialist.

„Categoric, atunci când vine vorba despre endometrioză, pacienta se confruntă cu dureri. Este ca și cum ar suporta dismenoree, termenul medical pe care noi îl folosim pentru a descrie durerile menstruale, neștiind că ea are endometrioză, din acest motiv necesită un consult medical pentru diferite manifestări care deranjează în preajmă și în timpul ciclului menstrual uterin. Evident că medicul explorează situația și descoperă zone de endometrioză”, declară dr. Eduard Crauciuc, director medical al Maternității „Elena Doamna” din Iași.

Sute de femei suferă în tăcere de dureri îngrozitoare

Pentru femeile cu acestă afecțiune, endometrioza însemnă dureri insuportabile, sângerări abundente, oboseală cronică, stres, greață

Nediagnosticată, endometrioza evoluează, se ajunge la infertilitate și la situații medicale critice. Dr. Eduard Crauciuc expune riscurile la care se expune o pacientă ce alege să sufere în tăcere, în loc să meargă la un control.

„Endometrioza reprezintă prezența unui țesut endometrial care ar trebui în mod normal să se găsească în interiorul cavității uterine, dar ajunge în marea cavitate peritonială, pe trompe, pe ovare, pe peritoneu sau chiar pe alte organe abdominale, cum ar fi fața inferioară a diafragmului. Sunt peste zece teorii citate în literatură, care ar trebui să explice care sunt factorii care influențează apariția acestei afecțiuni, însă niciuna din ele nu este verificată sută la sută.

Aceste cazuri pot fi operate, am avut astfel de operații și în maternitatea „Elena Doamna” din Iași, există însă o mare diversitate în ceea ce privește localizarea acestui endometru ectopic. Atunci, fiecare pacientă are propria patologie, propriile manifestări și necesită intervenții chirurgicale diferite. De obicei afectează pacientele în timpul activității genitale”, subliniază dr. Eduard Crauciuc.

Edometrioza presupune intervenții chirurgicale dificile

Endometrioza reprezintă prezența unui țesut endometrial, care ar trebui în mod normal să se găsească în interiorul cavității uterine, dar ajunge în marea cavitate peritonială

În ciuda faptului că această afecțiune este atât de frecventă, de cele mai multe ori nu este diagnosticată. Există multe teorii cu privire la apariția endometriozei. Una dintre acestea susține că există un flux invers de sânge prin tuburi și în cavitatea pelviană. Această procedură permite implantarea celulelor endometriale în diferite organe și provocă endometrioză.

„Problema este că endometrul ectopic se inflamează și chiar poate sângera odată cu apariția ciclului menstrual normal uterin. Atunci, deranjează pacienta, iar dacă suprafețele pe care s-a implantat acest endometru sunt mai mari și implică aparatul genital, atunci ceea ce se produce este infertilitatea. Principalul dezavantaj pentru aceste paciente este că marea majoritate devin infertile, atunci trebuie tratate corespunzător, iar tratamentele sunt, de obicei, dificile, inclusiv din punct de vedere chirurgical”, adaugă dr. Eduard Crauciuc, director medical al Maternității „Elena Doamna” din Iași, în legătură cu faptul că sute de femei suferă în tăcere.