BNR anunță că inflația va continua să crească până în 2023

de: BZI.ro
20:02, 10 mai 2022

Banca Națională a anunțat astăzi, 10 mai, că inflația urmează să crească peste nivelurile previzionate şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023.

„Prognoza actualizată evidenţiază o nouă deteriorare considerabilă a perspectivei inflaţiei, în condiţiile în care traiectoria prognozată a dinamicii ei anuale cunoaşte o amplă revizuire suplimentară în sens ascendent, sub impactul puternic al şocurilor globale pe partea ofertei, amplificate şi prelungite de războiul din Ucraina şi de sancţiunile impuse Rusiei. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze ascensiunea în trimestrul II 2022 şi să descrească doar gradual în următoarele patru trimestre, dar mai alert ulterior, pe fondul unor ample efecte de bază şi în condiţiile restrângerii excedentului de cerere agregată spre valori cvasi-nule. Prin urmare, dinamica inflaţiei va urca probabil considerabil peste nivelurile previzionate anterior şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023, rămânând deasupra intervalului ţintei la finele orizontului prognozei”, se arată într-un comunicat al BNR, citat de Agerpres.

Creșterea inflației are mai multe cauze

Conform BNR, creșterea inflației e provocată de majorările mult mai ample anticipate ale preţurilor alimentelor procesate şi combustibililor, precum şi ale preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice, al căror impact inflaţionist va fi însă atenuat substanţial până în martie 2023 de schemele de plafonare a preţurilor la energie pentru consumatorii casnici, apoi va contrabalana parţial şi temporar scăderea celorlalte prețuri.

Banca centrală menţionează că incertitudini sunt totuşi asociate impactului prezumat, dar şi duratei, schemelor de plafonare a preţurilor la energie extinse până în luna martie 2023, iar riscuri notabile continuă să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor agroalimentare şi energetice, precum şi din acutizarea sau prelungirea blocajelor în lanţuri de producţie şi aprovizionare, în contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor asociate.

Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei amplifică însă considerabil şi incertitudinile şi riscurile la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, prin efectele potenţial exercitate, pe multiple căi, asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii, profiturilor şi planurilor de investiţii ale firmelor, dar şi prin afectarea economiei europene/globale şi a percepţiei de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanţare.

Războiul din Ucraina nu este singura cauză pentru creșterea inflației

O sursă importantă de incertitudini şi riscuri rămâne, de asemenea, absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate. Incertitudini şi riscuri sunt însă asociate şi conduitei politicii fiscale, având în vedere cerinţa continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv şi al tendinţei generale de înăsprire a condiţiilor de finanţare, dar într-o conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, marcată puternic de războiul din Ucraina şi de sancţiunile instituite, arată banca centrală.

De asemenea, BNR precizează că deosebit de relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi nivelul şi dinamica majorării ratelor dobânzilor reprezentative de către băncile centrale din Cehia, Polonia şi Ungaria.