Blondina de la Psihologie știe cum să trezească imaginația bărbaților! „Dacă am sau nu succes? Știu doar că sunt fericită!” – GALERIE FOTO

de: Cosmina Puiu
02:00, 04 nov. 2022

Simona Alexuc este cunoscută pe Instagram drept „SimonaOnly22”, are 27 de ani și este studentă în anul III la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ Iași. Din 2021, blondina de la Psihologie s-a făcut remarcată pe platforma OnlyFans, destinată adulților

Simona Alexuc activează pe OnlyFans din anul 2021, deoarece atunci a început să nu o mai intereseze prejudecățile societății și să fie exact așa cum își dorește ea. Tot de atunci și-a făcut simțită prezența pe această platformă pentru adulți. Tânăra este prietenă foarte bună cu Maria Georgiana și Maria Popa, reușind astfel să se susțină reciproc și să evolueze cât mai mult pe plan profesional, dar și pe plan personal.

„Aș fi putut fi printre primele fete din România care fac content pe OnlyFans, dar pe atunci încă aveam reminiscențe ale prejudecaților societății, așa încât, după ce am eliminat aceste piedici, am început să-mi fac simțită prezența pe această platformă, din august 2021”, declară pentru reporterii BZI Simona Alexuc, cunoscută pe Instagram drept „SimonaOnly22” .

Simona are 27 de ani și din 2021 a început să activeze pe platforma OnlyFans

Blondina de la Psihologie s-a făcut remarcată pe OnlyFans și acum se bucură de reușite

: Simona susține că întodeauna atrage persoanele de pe aceeași lungime de undă și este fericită pentru prietenia sinceră, pe care a reușit să o lege cu regina rețelelor de socializare

Simona Alexuc este fericită pentru reușitele de până în prezent, dar își dorește să evolueze cât mai mult. Tânăra mărturisește faptul că este o persoană onestă și este diferită de la o zi la alta, pentru că se află într-o continuă dezvoltare și mereu muncește pentru a-și autodepăși condiția.

„Cine sunt eu? Sunt alta în fiecare zi. Nu există un răspuns corect sau greșit la această întrebare. Atâta timp cât rezonez cu ceea ce spun și ce fac și nu încerc să maschez niște defecte sau calități, pentru că asta m-ar face un om slab, un om mincinos cu mine și cei din jur, consider că sunt un om fain și onest și într-o continuă schimbare și evoluție. Cine sunt astăzi se datorează faptului că nu am renunțat niciodată la viața din mine”, relatează Simona, tânăra focoasă de pe OnlyFans.

Ieșeanca este foarte fericită pentru toate realizările de până acum, iar acest lucru este singurul ei gând, după care se ghidează zilnic. Tânăra preferă să dea frâu liber pasiunilor și să-și trăiască viața așa cum îi este cuvenit.

„Succesul este ca un iceberg. Doar cine a muncit și și-a dedicat mare parte din timpul său unui scop poate înțelege ce e succesul. Dacă am sau nu succes? Știu doar că sunt fericită. Este singurul gând cu care mă trezesc dimineața și singurul cu care adorm”, adaugă Simona.

Focoasa de pe OnlyFans mărturisește faptul că nu câștigă atât cât își dorește, însă este mulțumită cu acest lucru, deoarece a reușit să-și îndeplinească toate dorințele

Simona Alexuc: „Atragem persoanele de pe aceeași lungime”

Simona Alexuc a legat o prietenie sinceră cu cele două modele de pe OnlyFans, Maria Georgiana și Maria Popa. Tinerele se susțin reciproc și evoluează împreună pe toate planurile.

„Cu siguranță atragem persoanele de pe aceeași lungime, iar prietenia cu Maria Georgiana și cu Ana este una care-mi place și-mi aduce un strop de nebunie faină în rutina mea. Se pare că avem unele aspirații comune pe lângă deschiderea și cheful de distracție de care dăm dovadă în ieșirile noastre din timpul liber”, afirmă Simona Alexuc.

Cu toate că și Simona are parte de „hate“, nu s-a lăsat demoralizată de acest lucru niciodată. Tânăra a avut parte de toată iubirea părinților ei, iar în momentul în care s-a decis să devină model pe platforma OnlyFans nu au descurajat-o. Mai mult decât atât, aceștia o încarcă cu pozitivitate și multe aprecieri.

„Oriunde există critică și invalidare, acolo nu există dragoste. Pe acest considerent, vreau să afirm că am primit toată iubirea pe care părinții mei au fost capabili să o ofere. În momentul când am devenit adult cu acte în regulă, am considerat că eu sunt cea mai în măsură să decid drumul vieții mele, aspect care a fost îmbrățișat în continuare. Cei apropiați mie sunt foarte puțini, iar aceștia mă încarcă cu aprecieri și curaj”, spune modelul de pe OnlyFans.

Care sunt veniturile modelului de pe OnlyFans

Ieșeanca mărturisește că iubește să meargă la sală și face acest lucru zilnic

Simona Alexuc, cunoscută de către internauți ca „Simona Only22”, povestește reporterilor BZI că nu câștigă atât cât își dorește, însă acest lucru nu o nemulțumește. Tânăra afirmă și faptul că nu este un bun gestionar.

„Câștig, poate nu atât de mult precum mi-aș dori. Dar cât câștig și câți bani am nu e relevant. În tot acest timp am mâncat, am dormit, am pierdut… Recunosc că nu sunt un foarte bun gestionar. E foarte important la ce ne raportăm. Dacă ne gândim la salariul unei promoterițe care împarte pliante, da, câștig foarte bine. Daca mă compar cu orice politician care-și poate permite niște palate, atunci când mă uit la casa în care locuiesc am senzația că stau într-o colibă!”, spune amuzată Simona.

Focoasa blondină reușește să atragă privirile bărbaților de pe OnlyFans, deoarece se bazează pe simplitate și autenticitate. Aceasta susține că în ultima vreme există o nevoie mai mare a bărbaților de a se refugia într-un ecran în care să privească un conținut de calitate destinat adulților.

„Da, mă bazez pe simplitate și autenticitate. Cred că asta ne face pe noi, oamenii, să fim doriți și apreciați pentru cine și ceea ce suntem. În spatele acestor poze de «teasing» există content destinat adulților care, evident, nu este gratuit. Am speculat această nevoie din ce în ce mai mare a bărbaților de a se refugia și de a evada din cotidianul lor în spatele unui ecran, pentru câteva momente de vulnerabilitate, poate din cauza faptului că nu au cu cine împărtăși fanteziile lor, poate că acasă exista o tensiune de cuplu sau poate din curiozitate, pur și simplu”, zice blondina de la Psihologie.