Biserica Ortodoxă cu numărul 68 va fi construită în Iași! Plan spectaculos al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – FOTO, EXCLUSIV

de: Redacția BZI
02:00, 12 feb. 2022

Cea de-a 68-a mare biserică va fi construită în orașul Iași! Este vorba despre un plan spectaculos al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Noul lăcaş de cult va fi construit în curtea Spitalului ”Providenţa” (între clădirea administrativă şi Centrul de Evenimente ”Agora”) şi va deservi parohia din zona CUG nou înfiinţată, cu Hramul închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) va construi cea de-a 68-a biserică în orașul Iași. Pe baza datelor MMB, în 2022, în municipiul Iași sunt 67 de biserici, respectiv 9 capele, fiind orașul cu cele mai multe lăcașuri de cult din țară. În 1990, existau, în total, 43 de biserici, dintre care 30 sunt incluse pe lista monumentelor istorice. MMB, după anii 1990, a fost îndeosebi preocupată de ctitorirea bisericilor. Arhiepiscopia Iașilor a plasat de fiecare dată investițiile în lăcașuri de cult, iar sumele cheltuite s-au ridicat la zeci de milioane de lei pe an.

Cea de-a 68-a biserică va fi construită în orașul Iași! Va fi amplasată în curtea Spitalului ”Providenţa”

În luna ianuarie 2022, Primăria Iași a emis autorizația de construire biserică, conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ), aprobat cu Hotărâre de Consiliu Local (HCL) nr.121 din 29 martie 2019.

”Se propune construirea unei biserici ortodoxe amplasată în centrul Ansamblului Providența. Planimetria bisericii este un plan treflat cu două turle, structură mixtă, cadre și zidărie portantă (din piatră și cărămidă mică plină) cu sâmburi, centuri, stâlpi, grinzi și arce ce susțin bolțile cilindrice și turnul naosului. Accesul auto și pietonal se realizează din Șoseaua Nicolina. Începerea lucrărilor de construire este condiționată de realizarea lucrărilor prevăzute în contractul de angajament încheiat cu SC Delgaz Grid SA”, se arată în documentele municipalității.

Noua biserică va deservi parohia cu hramul închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Noua biserică va deservi parohia din zona CUG nou înfiinţată, cu hramul închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

”Noul lăcaş de cult va fi construit în curtea Spitalului ”Providenţa” (între clădirea administrativă şi Centrul de Evenimente ”Agora”) şi va deservi parohia din zona CUG nou înfiinţată, cu hramul închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pomeniţi în fiecare an pe 16 august. Paroh al acesteia a fost numit părintele Ioan Boampă, care în prezent slujeşte la capela Spitalului ”Providenţa”, împreună cu părintele Constantin Cătălin Puiu. Necesitatea construirii acestei biserici a apărut ca urmare a extinderii cartierului, pentru folosul duhovnicesc al credincioşilor din zonă”, arată oficialii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Biserica va avea o arhitectură deosebită, urmând a fi construită în stil brâncovenesc. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă pe 21 iunie 2021. Este a doua parohie din Iaşi cu hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, anul trecut, pe data de 10 octombrie fiind sfinţită biserica din cartierul Cantemir cu acelaşi hram. Prin faptul că în orașul Iași se va construi cea de-a 64 mare biserică, se întărește poziția de lider național al urbei cu cele mai multe asemenea edificii.