Biletele de călătorie CTP Iași se scumpesc cu 40 la sută. O călătorie cu tramvaiul sau autobuzul va costa 3 lei

de: Redacția BZI
02:00, 15 mart. 2022

Primăria a decis să scumpească biletele de calătorie de la CTP Iași. Majorarea prețurilor la carburanți și la energie electrică a făcut ca municipalitatea să decidă majorarea prețurilor la biletele pentru transportul public. Decizia se va aplica din vara acestui an

Veste proastă pentru ieșenii care folosesc transportul public de călători din Municipiu. Primăria va trece la majorarea prețurilor la biletele și abonamentele de călătorie pentru autobuzele și tramavaiele aflate în curtea Companiei de Transport Public (CTP) Iași SA. Decizia va intra în vigoare, cel mai probabil, din luna iunie 2022, după ce va fi supus și votului Consiliului Local Iași.

Se scumpesc biletele CTP Iași din vara lui 2022

Primarul Mihai Chirica a anunțat că prețul unui bilet standard pentru o călătorie va fi majorat de la 2,5 lei la 3 lei sau chiar 3,5 lei. Astfel, se poate ajunge la o majorare cu 40 la sută a tichetelor de călătorie. Decizia autorității locale a fost luată după majorarea prețului la combustibili și energie electrică.

”E dezastruos pentru noi tot ceea ce ține de scumpirea prețurilor la carburanți. Am făcut o analiză asupra acestui lucru și cred că vom fi puși în situația de a mai scoate de la stradă unele mijloace de transport în comun. Nu discutăm doar despre carburanți, ci și despre scumpirea energiei electrice, care ne afectează la fel de mult. Va trebui să raționalizăm pentru că, în caz contrar, am putea intra în incapacitate de plată”, a spus primarul Mihai Chirica.

Cât vor costa biletele și abonamentele CTP Iași?

Dacă se va păstra majorarea cu 40 de procente, se va ajunge ca prețul unui abonament de o zi să crească de la 10 lei la 12 lei, iar cel al unui abonament lunar de la 80 de lei să ajungă 110 lei. Decizia finală va fi luată în perioada următoare, conform edilului Mihai Chirica.

”Pentru susținerea transportului public de călători, vom intra și cu creșterea prețului la biletul de călătorie. Detaliile le vom stabili în cursul acestei săptămâni. Ne vom adapta și noi la cum evoluează piața. Vom păstra un preț rezonabil. În momentul de față, din calculele făcute, biletul va ajunge la circa 7 lei. Nu vom putea pune mai mult de 3 lei sau 3,5 lei, urmând ca diferența să fie acoperită din compensații”, a mai spus edilul Municipiului Iași.

Iată cât vor plăti ieșenii biletele și abonamentele CTP

În calcul vor fi luate mai multe majorări. De exemplu, un bilet pe 1 zonă ar costa 3 lei, călătoria fiind valabilă 120 de minute de la momentul validării. Un bilet pe 2 zone va costa 3,5 lei, de asemenea, călătoria urmând a fi valabilă 120 de minute de la momentul validării. Un abonament de o zi va costa 12 lei, iar un abonament pe 7 zile va costa 30 de lei. Un abonament de 30 zile pe zona 1 va costa 110 lei, iar un abonament pe 30 zile pe două zone va costa 150 de lei. De asemenea, un abonament pe 6 luni va costa 550 de lei, iar un abonament pe un an va costa 1.100 de lei.

Audit făcut de Primăria Iași la CTP SA

Primarul Iașului a precizat că va analiza și situația din cadrul Companiei de Transport Public, unde au fost mai multe scandaluri în ultima perioadă. În urmă cu câteva luni, șoferii din cadrul CTP au pornit o grevă, nemulțumiți de salariile mici din cadrul companiei.

”Trebuie să fim foarte atenți la ceea ce se întâmplă la CTP Iași. În continuare, am trimis auditul extern, de la o companie franceză, iar în curând vom avea și primele rapoarte. S-au mobilizat și cei de la CTP Iași foarte mult. Mai este și o promisiune făcută celor care lucrează și intră în a doua etapă a salariilor. Sunt eforturi mari și sperăm să o ducem la capăt”, a mai menționat primarul Mihai Chirica.

Mai puține fonduri de la bugetul central pentru Municipiul Iași

Conducerea Primăriei Iași a precizat că a primit mult mai puțini bani de la nivel central, față de anul anterior, fonduri provenite din cotele defalcate de la bugetul de stat.

”Mai este și o altă chestiune. Sumele care ne-au fost date de la începutul anului, față de cele prognozate de Ministerul Finanțelor, sunt mai mici cu 13 milioane de lei, ceea ce ne îngrijorează foarte mult. Sperăm să recuperăm această sumă până la finalul primului trimestru”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

Municipalitatea va susține și o parte a bugetului CTP Iași pe anul 2022 prin acordarea unor subvenții. Ultima scumpire a biletelor CTP Iași a fost făcută în anul 2018 prin votul consilierilor locali.