Betty Salam, mesaj emoționant în memoria mamei sale! Fănica ar fi împlinit 39 de ani. ,,O voi iubi la infinit”

de: Cristina Dascălu
16:00, 12 sept. 2021

În urmă cu 12 ani familia lui Florin Salam trecea prin momente cumplite. Ștefania Stoian, Fănica, se stingea din viață din cauza unei boli grele. A fost un moment de cumpănă pentru toată familie și cu greu au trecut peste. Cei apropiați nu au uitat-o iar cu ocazia zilei sale de naștere, Betty Salam a transmis un mesaj emoționant.

Mama lui Betty Salam s-a stins din viață în data de 12 aprilie 2009. Aceasta se infectase cu virusul hepatitei C, iar ciroza o măcina pe interior. Acesta avea nevoie de un transplant, însă din păcate nu s-a găsit un donator în timp util. Femeia a intrat într-un blocaj renal, după care într-o criză de septicemie.

Imediat, Fănica a ajuns în sala de operație, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și i-au declarat decesul. Aceasta s-a stins din viață mult prea devreme, însă apropiații nu au uitat-o și îi păstrează vie amintire.

Betty Salam, mesaj emoționant în memoria mamei sale

Dacă Fănica nu s-ar fi stins din viață ar fi împlinit pe data de 11 septembrie 39 de ani. Betty Salam nu avea cum să uite de ziua mamei sale și cu ocazia aceasta a transmis un mesaj emoționat în memoria ei.

Betty a postat pe rețelele sociale o fotografie cu mama ei și a spus că încă nu au uitat-o, că este mereu prezentă în viața ei și că o să o iubească pentru totdeauna.

„Astăzi ar fi fost ziua ei… Pentru mine ea încă este prezentul, nu trecutul. Cea care mi-a dat viață, o voi iubi la infinit  #Mama ”, a scris Betty Salam pe rețelele de socializare.