Belarus se înarmează. Dictatorul Aleksandr Lukaşenko a bătut palma cu Rusia
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat joi că ţara sa a achiziţionat din Rusia sisteme de apărare antiaeriană S-400 şi rachete Iskander, transmite AFP. Belarusul este principalul aliat al Rusiei şi are graniţă cu Ucraina, ţară invadată de forţele ruse în urmă cu 85 de zile.
Dictatorul Lukașenko consideră că presiunea sancțiunilor din Occident împinge Rusia și Belarus să intensifice cooperarea militară și economică.
Lukașenko: „Am ajuns la un acord cu Vladimir Putin”
„Am ajuns la un acord cu (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a spus Lukaşenko, citat de biroul său de presă într-un comunicat pe Telegram.
Liderul de la Minsk a declarat că a fost achiziţionată cantitatea „necesară” de armament, dar nu a dat alte detalii.
„Cu astfel de arme, deja avem o armată complet diferită”, a spus el, subliniind că acestea „pot provoca distrugeri colosale”.
Conform unei declaraţii de la începutul lui mai, preşedintele din Belarus consideră că Occidentul este „în război cu Rusia” în Ucraina.
Aleksandr Lukașenko a remarcat că Belarus a păstrat și dezvoltat baza industrială sovietică și produce multe tipuri de produse, inclusiv în sfera industriei de apărare.
„Eu și Putin am discutat despre problema ingineriei rachetelor. Am avansat considerabil, dar împreună cu rușii vom crea mai repede o rachetă nouă. Ei au mai multe competențe. O vom face singuri, dar vom avea nevoie de mai mult de un an pentru asta. Vom primi deja rachete confirmate precum Iskander până la sfârșitul anului. O armă foarte bună”, a menționat Lukașenko, potrivit Belta.by.
Lukașenko: „Occidentul a împins Rusia și Belarus spre o dezvoltare intensivă. Dar avem nevoie de timp”
Țările occidentale, care urmăresc o politică de sancțiuni, au împins Belarus și Rusia către o dezvoltare mai intensă, a declarat președintele belarus Aleksandr Lukașenko, în timp ce s-a întâlnit cu guvernatorul regiunii Nijni Novgorod a Rusiei, Gleb Nikitin, la Minsk.
Șeful statului belarus consideră că presiunea sancțiunilor din Occident împinge cele două țări să intensifice cooperarea.
„Aceste sancțiuni ne-au împins în mare măsură să ne gândim de treburile noastre și să nu privim în jur, să nu privim lucrurile care sunt bune acolo, ci să creăm ceva bun acasă”, a spus liderul din Belarus.
„Se spun ‘sancțiuni, sancțiuni’… Cred că Occidentul, fără să-și dea seama, ne-a împins pe noi, Rusia și Belarus, la o dezvoltare intensivă. Singurul lucru este că acele beneficii nu vor fi imediate. Va dura ceva timp pentru a restructura economiile statelor noastre”, a spus Aleksandr Lukașenko, potrivit agenției de stat Belta.
„Ne trebuie doar ceva timp. Nu este ușor să întorci această mașinărie uriașă. Există o mulțime de industrii. Producția, agricultura și alte sectoare sunt uriașe. Avem nevoie de timp ca să o facem”, a precizat Lukasenko.