Beijingul cere recunoașterea noilor zone ocupate de Rusia în Ucraina și armistiţiu imediat

de: BZI.ro
21:40, 26 mai 2023

Emisarul chinez, Li Hui, i-a îndemnat pe liderii europeni să îşi afirme autonomia şi a cerut armistiţiu imediat în Ucraina, prin menţinerea prezenţei ruse asupra zonelor ocupate, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, informează Mediafax.

Diplomatul Li Hui, a efectuat un turneu în Europa, deplasându-se în Polonia, Germania, Franţa, la instituţiile Uniunii Europene, în Ucraina şi Rusia.

Li Hui a cerut armistiţiu imediat în Ucraina

Conform unor surse occidentale, mesajul emisarului chinez a fost că aliaţii SUA din Europa ar trebui să îşi recapete autonomia. În plus, Li Hui a cerut armistiţiu imediat în Ucraina, lăsând Rusia în zonele din sud-estul ţării pe care le ocupă.

Ministerul de Externe de la Beijing nu a făcut niciun comentariu pe tema acestor informaţii.

„Noi i-am explicat că îngheţarea conflictului nu este în interesul comunităţii internaţionale dacă nu sunt retrase trupele ruse şi că este imposibil ca Europa să fie separată de America”, a declarat un diplomat european, sub protecţia anonimatului. Un alt diplomat european crede că Beijingul „probabil testează unitatea Occidentului”.

Uniunea Europeană a cerut, joi, Chinei să insiste ca Rusia să îşi retragă imediat trupele de pe teritoriul Ucrainei. Anterior, Administraţia de la Kiev i-a transmis emisarului chinez Li Hui că orice soluţie pentru oprirea conflictului militar trebuie să respecte integritatea teritorială a Ucrainei.

Poziția Rusiei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a salutat vineri, cu ocazia întâlnirii cu emisarul chinez, poziţia Chinei.

„Beijingul manifestă disponibilitatea de a juca un rol pozitiv în soluţionarea crizei”, a afirmat Lavrov, conform site-ului Tagesschau.de.

Lavrov a acuzat Ucraina şi Occidentul că generează „obstacole grave” în calea negocierilor de pace.

Ministerul chinez de Externe a prezentat recent un proiect privind un „plan de pace” între Kiev şi Moscova. Beijingul a propus un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării „suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale”.

Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse

În acelaşi timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a „intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor”, sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO.

Deşi a salutat iniţiativa de pace avansată de China, Rusia a insistat pentru recunoaşterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991.