Bebeluș intoxicat cu nitriți. A ajuns la Spitalul pentru Copii din Iași după ce a băut lapte praf cu apă din fântână
Medicii din Iași au intervenit de urgență pentru a salva viața unui copil de doar 28 de zile. Bebeluşul s-a intoxicat cu nitriți, după ce mama sa i-a preparat laptele praf cu apă din fântână.
Copilul, care are mai puțin de o lună, a ajuns mai întâi la spitalul din Botoșani.
Medicii din Botoșani au transferat bebelușul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. Aici, medicii au constatat ca micuțul era intoxicat cu nitriți.
Copilul și-a revenit după tratament
Din fericire, după ce a primit tratament, copilul și-a revenit.
Nou-născut, în vârstă de 28 de zile, alimentat cu lapte praf pregătit cu apă de la fântână a fost transferat în cursul serii trecute de la Spitalul din Botoșani, cu intoxicație cu nitriți, formă severă. Pacientul internat în etapă în secția de terapie intensivă a primit antidotul pentru intoxicarea cu nitriți, iar în cursul zilei de astăzi a fost transferat pe secția de toxicologie. Starea generală a pacientului la acest moment este bună”, a declarat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași.