Bătaie finalizată cu mașini distruse la Miroslava. Două grupuri s-au răfuit în stradă. 5 persoane au fost trimise în judecată

de: Dragoș SAVIN
02:00, 25 sept. 2024

5 tineri au fost trimiși în judecată după o bătaie ce s-a terminat cu mașini distruse la Miroslava. 2 grupuri și-au împărțit pumni și picioare în primăvară, iar acum a venit timpul ca toți să ajungă în fața judecătorilor

Marian Răuleț, Denis Andrei Ciobanu, Anghel Robert Patrașcu, Ionuț Cătălin Oniche și Cosmin Constantin Radu sunt cinci tineri din Iași care, zilele trecute, au fost trimiși în judecată după o bătaie ce s-a terminat cu mașini distruse. Procurorii ieșeni au făcut câteva precizări.

„La data de 30.03.2024, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Iași – Secția 4 Miroslava au fost înștiințați cu privire la comiterea unor acte de agresiune, iar după verificarea aspectelor sesizate inițial, au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe. În urma efectuării cercetărilor, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 10.06.2024, s-a dispus trimiterea în judecată a 5 inculpați, sub aspectul comiterii de către fiecare a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv a 4, dintre aceștia, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. La data de 30.03.2024, în jurul orei 22:00, două persoane de gen masculin s-au deplasat la un magazin de pe raza comunei Miroslava, județul Iași, fiind însoțite de mai mulți prieteni. În acest context, pe fondul unui conflict spontan, cei 5 inculpați le-ar fi lovit cu pumnii în zona capului și corpului pe cele două persoane vătămate”, a precizat procurorul Ștefan Fânariu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

În urmă cu ceva timp, la Iași, un bătrân a fost bătut pe stradă de mai mulți tineri. Agresorii au intrat atunci în vizorul autorităților.

Bătaie finalizată cu mașini distruse la Miroslava

„Luptele” nu s-au terminat însă.

„În continuare, victimele au părăsit locul agresiunii, însă în jurul orei 23:00, una dintre acestea s-a deplasat împreună cu doi frați de-ai săi și tatăl acestora la domiciliul unuia dintre inculpați, moment în care a avut loc un nou conflict. În această împrejurare, o parte dintre inculpați ar fi distrus elemente de caroserie a două dintre autoturismele folosite de grupul din care făcea parte persoana vătămată, iar doi dintre inculpați l-ar fi lovit la nivelul brațului stâng pe tatăl persoanei vătămate, menționate inițial, provocându-i leziuni traumatice, a căror gravitate a fost evaluată printr-un număr de 28-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a mai reținut că, prin toate aceste fapte, inculpații ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, a mai precizat procurorul Ștefan Fânariu.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei 5 riscă să fie condamnați la închisoare

Recent, un bărbat din comuna ieșeană Cristești a fost condamnat că și-a terorizat un rival, amenințându-l ori de câte ori avea ocazia. În final, a fost pedepsit de judecători.

„La data de 13.09.2021, în jurul orei 20:30, persoana vătămată se deplasa, împreună cu soția sa și fiica sa, în vârstă de 2 ani, pe drumul public principal din localitatea Cristeşti, către domiciliu. Când a ajuns în apropierea locuinței, la o intersecție cu ulița ce ducea către imobil, din sens opus, persoana vătămată a observat că pe drumul principal circula un autoturism. Autoturismul a semnalizat pentru a pătrunde pe aceeași uliță, iar după ce a pătruns, conducătorul auto, în persoana inculpatului Măndiuc Vasile Cristinel, a oprit autoturismul marca VW Passat, de culoare neagră, a coborât geamul de la portieră și a început să-i adreseze injurii și să o amenințe pe persoana vătămată, cu acte de violență, respectiv că o va pune într-un cărucior (scaun) cu rotile, după care a plecat. Ulterior, când cei 3 au ajuns în dreptul locuinței inculpatului, acesta a ieșit la poartă si a amenințat-o din nou, pe partea civilă, că o va pune într-un scaun cu rotile, apoi a ieșit pe stradă, având un obiect de culoare albastră, pe care martora l-a perceput ca fiind un topor. Partea civilă s-a speriat și a apelat serviciul 112”, au precizat anchetatorii.

Judecătorii au decis să-l condamne la plata unei amenzi de 3.000 de lei. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după bătaia finalizată cu mașini distruse la Miroslava.