Bătaie de joc marca Andreea Antonescu și Ștefan Manolache! A sunat la 112 să spună că iubitul o ține cu forța în casă, dar apoi a negat totul! – VIDEO
Circ ieftin la Iași după ce Andreea Antonescu și iubitul său, Ștefan Manolache, au pus Poliția pe jar. Joi, puțin după ora 00:00, Antonescu a sunat la 112 de pe telefonul lui Manolache și a cerut ajutor, însă, ulterior a negat că ar fi avut vreo problemă și a dat vina pe un copil
Andreea Antonescu, fosta membră a trupei Andre, și iubitul său, Ștefan Manolache, au fost vedetele nopții trecute. Ambii au fost căutați de polițiști, după ce Antonescu a sunat la 112 și a cerut ajutor. Ceea ce s-a întâmplat la Iași este o adevărată bătaie de joc la adresa polițiștilor. Motivul? Doar Antonescu și Manolache îl știu. Mulți ar spune că între cei doi chiar a existat o ceartă, însă mai mulți spun că totul a fost o strategie de marketing la care a fost părtașă fără voie Poliția Iași. Cum stau de fapt lucrurile? Miercuri noapte, la 00:30, Antonescu apela serviciul unic de urgențe 112 și cerea ajutor spunând că iubitul ei nu o lasă să plece din casă. Nu a dat prea multe informații și a închis apelul. Atunci, pentru polițiștii din Iași a început o cursă contracronometru. Practic, o femeie avea nevoie imediată de ajutor.
Ore întregi pe drumuri
Ce a urmat pare mai degrabă un joc prostesc. Telefonul de pe care a sunat Antonescu era al iubitului său, a lui Manolache. Ulterior, aparatul a fost închis. Astfel, polițiștii au început să caute acul în carul cu fân. Oamenii legii au apelat la metode specifice pentru a localiza apelantul. Fiind închis, telefonul nu a fost ușor de localizat. Totuși, polițiștii au adunat suficiente detalii încât să afle că Andreea Antonescu se afla cu fiul lui Mircea Manolache. Au luat inclusiv legătura cu acesta pentru a afla unde se află fiul și „nora” lui. Oamenii legii au reușit într-un final să ajungă la Antonescu. Atât ea, cât și Ștefan Manolache se aflau într-un apartament în complexul rezidențial Exclusive Rezidence. Mai exista însă o problemă. Care era blocul și care era apartamentul. Polițiștii au discutat cu paznicul complexului, însă acesta le-a spus că nu a auzit gălăgie. Era și greu să audă ceva, având în vedere distanța la care se afla.
De ce a mințit?
La un moment dat, Antonescu și Manolache au fost găsiți. Când polițiștii au luat-o la întrebări pe Andreea Antonescu, aceasta a spus că nu a sunat, însă ulterior și-a adus aminte. Polițiștii ieșeni au sancționat-o cu 4.000 de lei pentru că a apelat fără motiv la 112. Ieri, Andreea Antonescu a postat un videoclip prin care explica ce s-a întâmplat la Iași. Ea a negat că a sunat la 112 și a mințit fără pic de obraz, bătându-și joc practic de polițiștii care au căutat-o ore întregi. Ieri, în media a apărut o înregistrare cu apelul pe care Antonescu l-ar fi efectuat la 112. Se aude clar cum Andreea cere ajutor și îi spune lui Ștefan să o lase să plece. Practic, înregistrarea cu apelul și declarațiile sale se bat cap în cap.
A scăpat ieftin
Antonescu a fost amendată cu 4.000 de lei de către polițiști. Reprezentanții IPJ Iași au precizat că atât Antonescu, cât și Manolache prezentau halenă alcoolică.
„În jurul orei 00:30, am fost sesizați de către o femeie de 37 de ani cu privire la faptul că ar avea un conflict cu iubitul său, într-un imobil de pe raza municipiului Iași. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate nu se confirmă, femeia apelând nejustificat numărul unic de urgență. Astfel, aceasta a fost amendată contravențional, conform OUG nr. 34/2008. Cei doi emanau halenă alcoolică”, a precizat Beatrice Romanescu, purtătoare de cuvânt al IPJ Iași.
O familie cu probleme
Ștefan Manolache este fiul controversatului politician Mircea Manolache. De numele acestuia se leagă numeroase scandaluri.
În urmă cu câțiva ani, Ștefan Manolache s-a ales cu o condamnare de un an de închisoare cu suspendare, după ce în 2014 a provocat panică pe străzile din Iași. Mai precis, fiul patronului de la Parma a amenințat în trafic un taximetrist, totul pornind de la o presupusă înjurătură. Pentru că amenințarea să fie cât mai credibilă, a folosit un pistol cu bile. În urma conflictului spontan, Răzvan l-a urmărit pe taximetrist pe străzile din oraș. Văzând că este urmărit, taximetristul a oprit și a folosit un spray lacrimogen.
În replică, Ștefan Manolache a tras de mai multe ori cu pistolul, nimerindu-l pe taximetrist în zona pieptului. Procurorii au încercat să obțină un mandat de arestare, dar judecătorii au decis că acesta poate fi judecat în libertate.
„Prințișorul taxiurilor” a fost implicat într-o serie de dosare cât se poate de serioase, de natură penală, unele chiar instrumentate de DIICOT, adică în sfera criminalității organizate. Mai exact, el a fost cercetat într-un dosar care implica substanțele interzise, Ștefan Manolache fiind, până în primăvara acestui an, sub control judiciar.