Bătaie de joc în Tudor Vladimirescu! Traficul este infernal din cauza inactivităţii echipelor de muncitori de la Conest SA, firma afaceristului Viorel Cozma – GALERIE FOTO
Traficul rutier din zona Tudor Vladimirescu este blocat din cauza şantierului deschis de firma Conest SA controlată de afaceristul Viorel Cozma. La această oră, 1 octombrie 2020, circulaţia se desfăşoară bară la bară pe tronsonul Calea Chişinăului – Bucsinescu. Şoferii întâmpină probleme în trafic şi pe celălalt sens Europa – Bucsinescu. În timp ce şoferii au nervii întinşi la maximum pe şantierul Conest SA muncitorii lipsesc. De precizat că firma de construcţii Conest SA este principalul contractant al Primăriei Iaşi, câştigând majoritatea licitaţiilor pentru executarea lucrărilor de infrastructură.
În urmă cu câteva săptămâni, reprezentanţii Conest SA au transmis reporterilor BZI ca lucrarea ar urma să fie finalizata la sfârşitul lunii noiembrie. Greu de crezut că se va întâmpla acest lucru în condiţiile în care muncitorii Conest SĂ sunt împărţiţi pe mai multe şantiere din Iaşi.
Afacerile din Tudor Vladimirescu, distruse de șantierul Conest SA! Clienții sunt fugăriți de lucrările de reabilitare
Afacerile din Tudor Vladimirescu, distruse de șantierul Conest SA. Proprietarii de fast-food-uri se gândesc serios să se reorienteze. Șantierul Conest a blocat activitatea agenților economici, care sunt în pragul falimentului, iar zeci de angajați riscă să rămână pe drumuri. Șefii firmei de construcții promit că termină lucrările peste două luni
Afacerile din Tudor Vladimirescu, distruse de șantierul Conest SA. Pe lângă pandemia de COVID-19 și lipsa studenților, oamenii de afaceri din campus se confruntă și cu un șantier deschis de Primăria Iași pentru reabilitarea liniei de tramvai. Executantul lucrării este Conest SA, controlată de afaceristul Viorel Cozma, firmă ce a primit majoritatea contractelor bănoase ale municipalității. Însă, modul în care sunt executate lucrările este sancționat de proprietarii afacerilor de tip fast-food. Trecătorii evită zona tocmai pentru că este impracticabilă. Vânzătorii de la chioșcurile de alimentație publică nu au de ales decât să observe că numărul clienților scade în fiecare zi din cauza accesului.
Afacerile din Tudor Vladimirescu riscă să se închidă din cauza Conest SA
Reporterii BZI au obținut un comentariu din partea patronului de la Funky Burger, care a trasnsmis că trebuie să se reorienteze în afaceri. Punctul de lucru se află chiar lângă căminul T17, unde Conest SA a deschis șantierul la calea de rulare.
„Nu este nicio surpriză. Față de anul trecut, în aceeași perioadă, am scăzut cu 65 la sută. Este o problemă și cu acest șantier. Nu cred că voi schimba locația, dar trebuie să ne reorientăm. Pe zi eliberăm cam 24 de bonuri, 30-40 la sută sunt din livrări”, a declarat Mihai Agape, asociat la Alien Food SRL.
Anul trecut, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 126.333 lei, pierderi de 66.516 lei, datorii de 106.589 lei, cu un număr de 2 angajați.
Viorel Cozma este implicat într-un proces rușinos, după ce angajatul său a decedat din cauza unui accident de muncă
Pe data de 12.08.2019, Ioan Andriescu, în vârstă de 44 ani, a suferit un accident grav după ce a căzut de pe schelele montate de Conest SA în interiorul mănăstirii Frumoasa. În raport s-a arătat că era sub influența băuturilor alcoolice. La câteva zile a murit în spital, având un diagnostic grav: fractură de coloană cervicală. Accidentul a fost mușamalizat mai bine de un an. Atunci, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au amendat societatea, prin administrator Irinel George Tofan. A fost aplicată o amendă de 15.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de securitate în muncă. S-a constatat că schela nu avea toate elementele de protecție, fiind și unul din motivele pentru care s-a petrecut tragedia. Culmea, Viorel Cozma încearcă să arate că nu are vreo legătură cu incidentul. Recent, juriștii Conest SA au cerut magistraților de la Judecătoria Iași să anuleze procesul-verbal de contravenție întocmit de ITM. Următorul termen de judecată este programat pe data de 29.10.2020.