Bătaie de joc din partea CTP Iași, cu acordul directorului! Cristian Stoica: „Veneau și pierdeau timpul la cafea!” – GALERIE FOTO
Dimineața, timp de câteva ore, controlorii Companiei de Transport Public Iași sunt distribuiți pe o singură zonă, lăsând restul cartierelor fără acoperire. Nemulțumiți de situație, aceștia nu îndrăznesc totuși să se plângă, de teamă să nu fie concediați. Această bătaie de joc din partea Companiei de Transport Public Iași este cunoscută și acceptată de directorul Cristian Stoica.
Controlorii Companiei de Transport Public (CTP) Iași ar trebui să se asigure că toți călătorii circulă în mod regulamentar, în urma achiziționării biletului sau abonamentului. Astfel, pentru a fi eficienți, ar trebui distribuiți în mod uniform pe toată raza municipiului Iași, dar acest lucru nu se întâmplă, din cauza unei erori a celor care fac programul.
Bătaie de joc din partea CTP Iași
În fiecare dimineață, după distribuirea programului de lucru pentru ziua respectivă, toți controlorii petrec aproximativ 4 ore în aceeași zonă, în timp ce alte trasee nu sunt acoperite. Inclusiv utilizatorii transportului public sunt nemulțumiți de această situație, deoarece le sunt verificate biletele de mai multe ori pe un singur traseu de către controlori CTP diferiți.
„Timp de 4 ore, toți controlorii sunt într-o zonă și restul orașului rămâne descoperit. Zăpăcim pe toată lumea. Avem câte 2-3 stații fiecare, nici n-ai de unde să știi dacă a fost sau nu controlul. Astăzi toți controlorii sunt pe Copou, după 4 ore ne dă pe alt traseu. Mâine-i poate pe Ciurea, pentru că ne dă pe toți pe Ciurea, poimâine pe Dancu și tot așa”, a spus un controlor din cadrul CTP Iași, sub protecția anonimatului.
În cursul dimineții de miercuri, 29 iunie 2022, la ora 5:30, controlorii s-au adunat în stația Piața Alexandru cel Bun, înainte să le fie distribuit programul. Întrebați despre această situație, controlorii au refuzat să facă vreun comentariu de frica șefului de tură, Marian Amânar. Acesta a precizat că informația ar fi falsă și că, de fapt, toate traseele sunt acoperite.
„Nu putem să vorbim noi… Sunt trimise pe zona asta, pentru traseul Dacia – Gara Internațională, toate echipajele. Sunt controlori care merg și pe partea cealaltă în acest interval orar. Avem toate echipajele pe anumite zone. Unde nu sunt încasări, acolo înseamnă că nu se cumpără bilete”, a răspuns șeful de tură, Marian Amânar.
După ce și-au primit programul de distribuție, cei aproximativ 20 de controlori s-au împrăștiat pe traseu, acoperindu-le doar pe cele din zona Alexandru cel Bun. După ce a așteptat ca majoritatea controlorilor să plece, șeful de tură, la rândul său, a dispărut.
Rămas mai în spate, un grup de controlori care a preferat să își păstreze anonimatul, de teama repercusiunilor pe care le-ar putea suferi, a dezvăluit reporterilor BZI că șeful de tură a mințit pentru a nu fi nici el tras la răspundere.
„Ce era să spună șeful de tură… Mergeți acum în orice zonă a Iașului să stați să vedeți că nu e niciun echipaj CTP, toate echipajele sunt aici! El ce era să spună? Toată lumea e aici”, a spus controlorul CTP Iași.
Cristian Stoica: „Înainte se pierdea o oră și jumătate până intrau în traseu!“
Directorul CTP Iași, Cristian Stoica, a fost extrem de deranjat de faptul că reporterii BZI au aflat programul pe care îl au dimineața controlorii. Acesta neagă faptul că toți controlorii ar merge dimineața pe același traseu. În plus, Cristian Stoica a menționat că reunirea are loc în anumite zone din oraș tocmai pentru a eficientiza munca lor. Directorul a adăugat că angajații care se ocupă de controlul biletelor și abonamentelor obișnuiau să vină și să piardă timpul dimineața la depou.
„Am luat decizia asta ca să nu mai piardă timpul, venind la gară, și după aceea să se ducă pe traseu. Asta însemna că se pierdea o oră și jumătate până intrau în traseu, am decis că în mai multe zone se adună cu șeful de tură și le confirmă prezența la serviciu, astfel încât să nu se mai piardă acea oră jumate. Nu sunt toți controlorii pe o singură zonă. Îi deranjează că îi punem mai mult la treabă și că nu mai pierd o oră jumate? Aici, dimineața, veneau și pierdeau timpul la cafea și am hotărât să iasă în traseu”, a explicat directorul CTP Iași, Cristian Stoica.
Controlorii CTP Iași, fără uniformă
Pe lângă problema legată de programul de lucru al controlorilor, în prima parte a zilei, cei de la CTP Iași au o altă mare problemă: nu poartă uniforma care ajută la identificarea lor de către călători.
La finalul anului trecut, primarul Mihai Chirica a avut inițiativa ca toți controlorii CTP Iași să poarte ecusonul și uniforma care să îi distingă de restul civililor, atunci când sunt în timpul orelor de program. Ei trebuie să poarte o vestă de culoare verde și să aibă la vedere ecusonul care să le ateste funcția din cadrul companiei.
Dar miercuri dimineață doar o parte dintre ei purtau uniforma, unii având tricou alb, fără vreo inscripție cu CTP Iași, în timp ce alții aveau niște tricouri verzi.
Legat de problema în cauză, Cristian Stoica a susținut că aceasta este noua uniformă și că angajații nu își puseseră ecusoanele înainte să urce în mijlocul de transport în comun.
„Asta face parte din uniformă, tricouri albe sau verzi! Acesta e noul echipament. Nu trebuie să aibă ecuson decât în momentul în care intră în mijlocul de transport”, a explicat Cristian Stoica, în legătură cu bătaia de joc din partea CTP Iași.