Bătăi de cap pentru Bogdan Vintilă! FCSB, program infernal după reluare. Lot subțiat de Gigi Becali

de: evelina.chitoroaga
04:00, 15 mai 2020

Așteptarea a luat sfârșit și vom avea din nou fotbal în România. FRF a anunțat, prin vocea lui Răzvan Burleanu, că Liga 1 s-ar putea relua în weekend-ul 13-14 iunie. Bătăile de cap abia acum încep pentru Bogdan Vintilă.
FCSB va avea un program infernal, ținând cont de faptul că roș-albaștrii sunt angrenați și în Cupa României, iar până pe 20 iulie Federația va trebui să trimită la UEFA echipele care vor participa în cupele europene, ceea ce înseamnă că ambele competiții vor trebui finalizate până atunci.
Echipa pregătită de Bogdan Vintilă mai are de disputat 8 meciuri în play-off, plus cel puțin încă două în semifinalele Cupei României, trei, dacă ajung în finală. Asta înseamnă că FCSB va trebui să dispute 11 partide de la startul competițiilor, până pe 20 iulie.

Bogdan Vintilă va trebui să se descurce cu doar 20 de jucători

De pe 13 iunie, până pe 20 iulie, sunt exact 11 date disponibile, ceea ce înseamnă că FCSB va trebui să joace din trei în trei zile. Bogdan Vintilă va fi nevoit să se descurce cu un lot de doar 20 de jucători, după ce Gigi Becali a decis ca 6 fotbaliști să nu mai facă parte din echipă.
Becali i-a băgat în șomaj pe Bălgrădean, Momcilovic, Stan, Planic, Adi Popa și Gnohere. Chiar dacă aceștia vor ieși din șomaj tehnic de pe 15 mai, este greu de crezut că finanțatorul FCSB va mai apela la ei.
În aceste condiții, dacă Becali nu se va răzgândi și nu va dori să apeleze la jucătorii căzuți în dizgrație, Bogdan Vintilă va fi nevoit să aducă tineri de la Academia FCSB.

Lotul FCSB cu care Bogdan Vintilă va aborda restul sezonului

Andrei Vlad
Toma Niga
Valentin Crețu
Iulian Cristea
Andrei Miron
Aristeidis Soiledis
Ionuț Panțîru
Lucian Filip
Dragoș Nedelcu
Ovidiu Popescu
Ionuț Vînă
Răzvan Oaidă
Olimpiu Moruțan
Darius Olaru
Ovidiu Perianu
Dennis Man
Florin Tănase
Florinel Coman
Adrian Niță
Adrian Petre