Bărbatul care i-a ucis pe cei doi soţi din Bran a fost reţinut
Cercetările în cazul dublei crime de la Bran au fost finalizate și a fost reținut pentru 24 de ore un suspect. Procurorii susțin că suspectul este văr al bărbatului găsit mort luni dimineața în localitatea Șimon. Acesta ar fi păstruns în casa celor doi soți prin spargerea geamului unei dintre ușile de acces.
Reamintim că un angajat de la SMURD și soția sa, care era asistentă la Spitalul de Copii din Brașov, au fost găsiți morți în această dimineață în propria locuință.
Autorul dublei crime de la Bran a fost reţinut
Nicu, 38 de ani, era angajat la stația SMURD din Moieciu și ar fi trebuit să se prezinte la serviciu în această dimineață. Un coleg de-al său, în momentul în care a văzut că acesta nu mai ajunge, l-a sunat pe unul dintre frații victimei, Cristi, care a vorbit cu mama acestuia și cu cumnata, care era vecină de casă.
Alexandra avea 32 de ani și lucra la Spitalul de Copii din Brașov.
„În urma unor cercetări complexe începute de dimineață, imediat după sesizare și terminate în jurul orei 21.30, respectiv acte medicale, constatări medico-legale preliminare, declarațiile inculpatului de recunoaștere parțială a faptelor și declarațiile a 4 martori (membrii de familie cu inculpatul și cu victimele), din cercetările efectuate la fața locului, percheziția domiciliară la locuința inculpatului și alte investigații ale organelor de cercetare penală, procurorul de caz a reținut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 15/16.01.2023, pe fondul unui conflict mai vechi cu vărul şi vecinul său P.N.A., inculpatul P.I.D. s-a înarmat cu un cuţit şi un topor şi a pătruns prin efracţie (spargerea geamului uneia dintre uşile de acces) în imobilul de domiciliul al soţilor P.A.I. şi P.N.A., situat în localitatea Şimon.
În dormitorul soţilor P., inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu obiect/obiecte tăietor/tăietoare victimelor P.A.I. şi P.N.A., aceştia decedând ca urmare a loviturilor.
Față de inculpatul P.I.D. a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile de violare de domiciliu şi omor calificat, prevăzute de art.224 alin.1,2 Cod Penal și art.189 alin.1 lit.f Cod Penal.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul emis de Parchet.
Mărturia cutremurătoare a mamei angajatului SMURD ucis cu soţia în casă, la Bran
Mama bărbatului ucis a făcut o mărturie cutremurătoare după crimă. Macabra descoperire a fost făcută de cumnata celor doi. Pe cei doi i-a găsit la etaj, cu multiple traumatisme la cap.
„Pe 8 am plecat noi la Tohan, eu cu Cristi, cu băiatul cel mic. Aproape de spital îl sună pe fiul meu pe Cristi, șoferul un coleg şi zice: Cristi, nu răspunde Nicu la telefon trebuia să mă schimbe. A sunat Cristi pe taică-s-o pe soțul zice tati, repede acuma du-te la Nicu, zice că e târziu să fi ducă la serviciu, ia vezi ce este?
A văzut ușa spartă la intrare, e de topor că e foarte groasă şi a strigat la noră”, spune cu lacrimi în ochi mama bărbatului, angajat SMURD, ucis cu soţia în casă, la Bran.