Bărbatul care a dat foc familiei sale a fost arestat! Acesta a recunoscut fapta
Bărbatul care și-a incendiat soția și copiii a fost arestat preventiv, prin decizie a judecătorilor Tribunalului Bistriţa Năsăud. Surse din anchetă susţin că el a recunoscut fapta şi că figurează în evidentele medicilor cu antecedente de boli psihice.
Judecătorii Tribunalului Bistriţa Năsăud au emis, miercuri, mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului care le-a dat foc soţiei şi celor trei copii ai săi, femeia şi o fetiţă suferind arsuri.
Bărbatul a avut internări pentru boli psihice şi i-a fost prescris tratament
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că bărbatul a avut internări pentru boli psihice şi i-a fost prescris tratament. Aceleaşi surse au precizat că el a recunoscut fapta.
Mama bărbatului din Bistrița-Năsăud care și-a incendiat soția și cei trei copii, spune că nu ştia că cei doi soţi se certau frecvent, iar atunci când se întâlneau păreau o familie fericită.
Mama bărbatului spune că știa că fiul ei are o familie fericită
Cu toate acestea, ea a povestit că bărbatul a avut probleme în trecut și a urmat un tratament timp de un an.
„I-a luat feciorul cu nora în plasament. Eu sunt acasă, ei se duc la serviciu. Măcar de și-ar reveni mama sau taică-su să vină acasă, sa fie bine. E mama băieților, știe să îi îmbrace, știe unde le sunt hainele”, a spus femeia pentru Antena 3 CNN.
Aceasta a povestit apoi momentul în care fiul său a aruncat cu benzină, apoi a dat foc camerei în care se aflau soția și cei trei copii.
„Ei au fost afară, copiii ăștia amândoi. Dacă coborau atunci era bine și nu aveau cum să ardă, dar au coborât tocmai atunci, au strigat-o, nu știu cum s-a întâmplat. Nora au dus-o cu elicopterul tot la București. Era conștientă, a ieșit pe picioarele ei afară”, a mai explicat femeia.