Bărbat din Craiova, mort după ce doctorul i-a tăiat carotida în timpul extragerii amigdalelor
Situaţia şocantă în Craiova! Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit după o operaţie de extragere de amigdale, în Craiova. Se pare că, în timpul operaţiei, i-a fost secţionată carotida. Familia victimei a depus plângere penală împotriva cadrelor medicale care s-au ocupat de caz.
Intervenţia chirurgicală a avut loc într-o clinică privată din Craiova. Pacientul a decedat după 9 zile de la operaţie. Iniţial, la 4 zile după intervenţie, pentru că se simţea rău, victima a mers la control la medicul care o operase. Cadrul medical însă i-a spus că totul e în regulă, după consultaţie, şi i-a recomandat să-şi pună o pungă cu gheaţă pe locul cu cicatricea. A doua zi însă a intervenit o hemoragie severă. Bărbatul a fost dus de urgenţă la spital, unde i s-a făcut un Computer Tomograf. Acesta a arătat că, de fapt, avea carotida ruptă.
„A fost internat cu sângerare postamigdalectomie. În clinica ORL a fost investigat, i s-a montat şi un stent la un vas important pentru a reduce sângerarea. Evoluţia a fost, din păcate nefavorabilă. Referitor la acuzaţia că medicii din spital nu au vrut să-l opereze şi l-ar fi trimis la o clinică privată, am discutat cu personalul medical, dar nimeni nu a confirmat aşa ceva. Precizez că medicul care l-a operat pe pacient nu este angajat al spitalului nostru”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Decesul a intervenit în scurt timp, pe data de 1 aprilie. În ciuda faptului că fusese resuscitat timp de o oră, medicii nu au reuşit să-l salveze. Şi necropsia, cerută de Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, a indicat faptul că pacientul, Constantin Dincă, avea carotida ruptă.
Urmeacă ca Poliția și Colegiul Medicilor să investigheze cazul, pentru a vedea cine se face vinovat de decesul bărbatului.
Ce este carotida
Carotida este denumirea medicală pentru artera gâtului şi a capului. Fiecare om are două carotide, poziţionate de o parte şi de alta a traheei. Ele pornesc de la baza gâtului şi continuă până la înălţimea laringelui. Apoi se divid fiecare în câte 2 ramuri principale (carotida externă, carotida internă). Dacă se întrerupe circulaţia sângelui printr-una din arterele carotide, se poate ajunge inclusiv la accident ischemic tranzitoriu. Blocarea uneia dintre ele, în schimb, poate să provoace un accident vascular cerebral.