Bărbat împușcat în cap, pe o stradă din Popești-Leordeni. Atacatorul este căutat de polițiști

de: BZI.ro
14:00, 29 ian. 2022

Un bărbat a fost împușcat, vineri seară, pe o stradă din Popești-Leordeni. Atacatorul a fugit de la fața locului și este căutat acum de polițiști.

Un bărbat se plimba, vineri seară, alături de iubita sa pe strada Amurgului din Popești-Leordeni.

La un moment dat, un autoturism a trecut pe lângă ei și la scurt timp, bărbatul a simțit o durere în frunte și a început să sângereze.

Inițial, acesta a crezut că o piatră a sărit de la roata unei mașini.

Odată ce a ajuns la spital, medicii au scos o bilă din plastic de mici dimensiuni, de culoare albă.

Se pare că bărbatul a fost împușcat cu un pistol de tip airsoft.

În acest moment, polițiștii îl caută pe atacator și sunt filtre peste tot în București.