Bărbat din Iaşi, băgat în puşcărie din cauza unor lenjerii de pat şi a unor conserve de carne! Mihai Vlăduţ Ungureanu, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

de: Ciprian Nedelcu
02:00, 12 aug. 2022

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost băgat la puşcărie din cauza unor lenjerii de pat şi a unor conserve de carne. Astfel, Mihai Vlăduţ Ungureanu a fost condamnat recent de magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru furt calificat. Anchetatorii spun că ieşeanul ar fi dat 3 spargeri în 3 imobile diferite. Culmea, procurorii nu sunt mulţumiţi cu pedeapsa primită de individ, atacând sentinţa emisă zilele trecute

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost băgat la puşcărie din pricina unor bunuri, precum conserve de carne sau lenjerii de pat. Aşadar, recent, Mihai Vlăduţ Ungureanu a fost condamnat de magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru furt calificat.

În ceea ce priveşte despăgubirile civile solicitate în cauză, judecătorii au dispus disjungerea dosarului. Acum, urmează a fi formată o altă cauză care va intra pe rolul Judecătoriei Hârlău, pentru ca proprietarii bunurilor furate să poată fi despăgubiţi. În ediţiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

Bărbat din judeţul Iaşi, băgat în puşcărie de judecători

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă. De altfel, aceasta a şi fost contestată de către anchetatori. Procesul ieşeanului Mihai Vlăduţ Ungureanu a început pe data de 2 iunie 2022. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău l-au trimis în judecată, sub acuzaţia de furt calificat. În ediţiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

Oamenii legii spun că ieşeanul a intrat în vizorul lor în aprilie 2022.

„În noaptea de 19 spre 20 aprilie 2022, inculpatul a pătruns, prin forţarea unei ferestre, în interiorul locuinţei persoanei vătămate din comuna Scobinţi (nelocuită), de unde a sustras mai multe borcane cu carne, mai multe pensule, o bidinea, circa 20 de conserve cu carne şi peşte, pungi cu zahăr, două pungi cu covrigi, mai multe scule (cleşti, patent, ciocane) şi mai multe cabluri şi prelungitoare electrice”, au afirmat procurorii ieşeni.

Mihai Vlăduţ Ungureanu, în bucluc din pricina unor farfurii şi a unor pilote

Mai mult, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău susţin că ieşeanul Mihai Vlăduţ Ungureanu nu s-a oprit după prima spargere.

„În noaptea de 22 spre 23 martie 2022, inculpatul a pătruns, prin forţarea unei ferestre, în interiorul locuinţei persoanei vătămate, de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv o masă din sticlă, un televizor marca Hyundai tip LED, mai multe articole de îmbrăcăminte, pături şi lenjerii de pat. Mai mult, în seara zilei de 4 mai 2022, în jurul orei 21:00, inculpatul a pătruns, prin forţarea unei ferestre, în interiorul locuinţei persoanei vătămate, de unde a sustras veselă din ceramică, două pilote Dormeo, două plapume, un tomberon din PVC, un covor persan și diferite produse alimentare (zahăr, ulei, conserve), bunuri în valoare de circa 1.500 de lei”, au subliniat oamenii legii.

Acum, bărbatul din judeţul Iaşi a fost băgat în puşcărie din cauza unor lenjerii de pat şi a unor conserve de carne.