Bărbat din Germania, salvat din ghearele morții de propriul câine

de: Bianca Rebegea
18:30, 07 sept. 2020

Bărbat din Germania, salvat din ghearele morții de propriul câine. În orașul Freudenberg, localizat în vestul Germaniei, a avut loc un eveniment neplăcut. Un câine, de rasă Ciobănesc German şi-a avertizat stăpânul că locuinţa în care se aflau luase foc. Cu toate acestea, câinele a fost cuprins de flăcări și a decedat.

Bărbat din Germania, salvat din ghearele morții de propriul câine

Vineri seară, proprietarul câinelui își pregătea ceva de mâncare, iar între timp a adormit. Câinele, fiind foarte vigilent, și-a alertat stăpânul că locuința luase foc, trezindu-l la puţin timp după ora locală 1:00, sâmbătă (23:00 GMT, vineri)

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, s-a speriat și a sărit pe fereastră. Între timp, câinele nu s-a mai putut salva și a murit înghițit de flăcări. Stăpânul câinelui a fost internat la spital, după ce a suferit răni grave în timp ce încerca să se salveze, dar şi din cauza fumului inhalat.

Pagubele materiale în urma incendiului au fost estimate la circa 200.000 de euro, notează DPA.

Femeia sfâșiată de 15 câini, lângă lacul Veneția, din Iași, se aștepta să primească daune de peste 200.000 de lei! După ce a trecut prin chinuri groaznice, instanța i-a acordat doar 27.000 de lei!

La polul opus se află un caz din Iași, în care o femeie a fost sfâșiată de 15 câini.

„Nu-mi pot explica de ce m-au atacat!”, a susținut Elena Tudosă, printre lacrimi

Astfel, femeia sfâșiată de câini vagabonzi continuă procesul cu municipalitatea ieșeană! Elena Tudosă a avut câștig de cauză parțial. Astfel, Tribunalul Iași a admis în parte solicitarea formulată de către femeie.

„Instanța admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași să îi plătească reclamantei suma de 25.000 de lei, cu titlu de daune morale, și suma de 2.209,74 lei, cu titlu de daune materiale (sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective). Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași să îi plătească reclamantei suma de 5.009,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași în contradictoriu cu chemata în garanție SC Salubris SA, pe care o obligă să îi plătească CL suma de 27.209,74 lei cu titlu de despăgubiri plătite reclamantei și suma de 5.514,70 lei, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de pârât în prezenta cauză”, au precizat judecătorii.

Elena Tudosă, sfâșiată de câini vagabonzi: „Nu-mi pot explica de ce m-au atacat!”

În urmă cu aproape 4 ani, femeia a mers în zona lacului Veneția, pentru a se aproviziona cu apă de la un izvor. Atunci, aceasta a fost atacată de 15 câini vagabonzi. Mai apoi, Elena Tudosă a solicitat despăgubiri în instanță de la instituțiile publice. Femeia în vârstă de 56 de ani a povestit că a trecut prin clipe de coșmar, din cauza unor câini. Reclamanta le-a cerut magistraților din cadrul Tribunalului Iași să oblige instituțiile la plata unor daune morale în valoare de 220.000 de lei, ca urmare a suferințelor fizice și psihice provocate, precum și daune materiale de 2.819,99 lei, reprezentând contravaloarea tuturor investigațiilor medicale, a medicamentelor achiziționate în vederea vindecării și a eliberării certificatelor medico-legale sau efectuării expertizelor medico-legale.

Pe 4 decembrie 2016, în jurul orei 8:00, Elena Tudosă se afla în zona lacului Veneția, care este administrat de către municipalitate. Ea a fost atacată de o haită de câini comunitari și abia a scăpat cu viață. Doctorii care au consultat-o după incidentul extrem de traumatizant au constatat că aceasta a avut nevoie de 80 – 85 de zile de îngrijiri medicale, din cauza leziunilor suferite în urma atacului celor aproximativ 15 câini comunitari.