Bărbat atacat de nouă câini în comuna Rediu. „Dacă era un copil în locul meu, cred că era mort”. Dezinteres total din partea primarului Ciprian Grosu – FOTO
Din cauza lipsei de interes a primarului Ciprian Grosu, din comuna ieșeană Rediu, în cursul serii de sâmbătă, un bărbat a fost la un pas de nenorocire. Mai mulți câini maidanezi au sărit la acesta
Nu este prima dată când sunt semnalate probleme grave în ceea ce privește proasta administrare a conducerii de către Ciprian Grosu. Se pare că, în afară de propriile interese, nimic altceva nu mai contează. Mai exact, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost atacat de 9 câini fără stăpân, în timp ce se deplasa pe bicicletă, spre casă, în cursul serii de sâmbătă. Chiar dacă primarul din Rediu anunța la începutul lunii februarie că luptă pentru a rezolva problema câinilor fără stăpân, se pare că aceste lupte sunt doar pe platformele de socializare.
La un pas de nenorocire din cauza dezinteresului total din partea primarului Ciprian Grosu
Seara de sâmbătă se putea transforma în una de coșmar pentru Mihai Blagoci, părintele unei fetițe de 3 ani din comuna Rediu. Acesta se deplasa cu bicicleta, spre casă, când a fost atacat de 9 câini fără stăpân.
„Au încercat să mă muște, eram pe bicicletă, mergeam spre casă. Mâine merg la primărie să văd ce se face cu ei, că nu s-a rezolvat nimic. Situația este foarte gravă, sunt persoane care hrănesc câinii fără stăpân și se adună în haită. Sunt foarte agresivi. Când am căzut de pe bicicletă aveam și o mașină în spate, se putea întâmpla o nenorocire. Dacă eram cu fetița? Voi merge să scot inclusiv Certificat medico-legal”, a declarat Mihai Blagoci, bărbatul atacat de 9 câini fără stăpân.
Mai mult decât atât, se pare că Ciprian Grosu, primarul comunei Rediu, ar fi rău platnic, mai multe societăți, inclusiv cele de strângere a câinilor, dar și de construcții, care au colaborat cu el se plâng de țepele de zeci de mii de lei pe care le-au luat din cauza faptului că primarul nu ar fi achitat facturile, iar acesta nici măcar nu ar mai răspunde apelurilor telefonice. Important de amintit este faptul că Ciprian Grosu a instituit teroarea printre angajații primăriei. În instituție, achizițiile publice se fac și noaptea.
Neregulile din Primăria comunei Rediu au început să iasă la iveală. Potrivit platformei Sistemului Electronic de Achiziții Publice, Primăria Rediu a inițiat o cumpărare directă, în data de 20 februarie 2023, la ora 20:44, oră la care angajații instituției nu au program de lucru.
Angajații din Primăria Rediu sunt obligați să lucreze peste program
Potrivit platformei Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), angajații din Primăria Rediu sunt obligați să lucreze peste program. Mai exact, societatea YXS Avalana SRL a primit acceptul ofertei cu privire la prestarea serviciilor de consultanță pentru întocmirea cererii de finanțare – PNRR C1, la orele 21:40. Contractul valorează nu mai puțin de 30.000 de lei, fără TVA. Societatea este controlată de Adriana Măgureanu și a înregistrat, în anul 2021, o cifră de afaceri de peste 2,4 milioane de lei și un profit de peste 900 de mii de lei.
Aceasta colaborează și cu alte primării din județ, tot pentru serviciile de consultanță. Mai mult decât atât, cetățenilor comunei Rediu nu le este permis accesul în primărie fără a face o cerere de programare pentru audiență. Precizăm faptul că, în cadrul instituției, accesul se face doar pe bază de cartelă. În ceea ce îl privește pe primarul comunei ieșene Rediu, acesta ocupă postul doar cu numele, fără a fi implicat în mod corespunzător în modernizarea localității. Menționăm faptul că primarul comunei Rediu, Ciprian Grosu, nu a răspuns apelurilor reporterilor BZI pentru a transmite un punct de vedere.
Se pare că primarul Ciprian Grosu face ce vrea și cum vrea cu banii comunei și cu siguranța cetățenilor. Din cauza dezinteresului său pentru comunitatea pe care ar trebui să o conducă spre dezvoltare, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost la un pas de nenorocire. Acesta ar fi putut fi mușcat de cei 9 câini fără stăpân.