Barack Obama, după victoria lui Joe Biden: „Îl așteaptă provocări pe care niciun preşedinte nu le-a avut vreodată“
Fostul preşedinte Barack Obama l-a felicitat pe Joe Biden pentru alegerea în fruntea SUA, subliniind că pe acesta îl aşteaptă provocări foarte grele.
„Sunt foarte mândru că pot să-l felicit pe viitorul nostru preşedinte Joe Biden, dar şi pe viitoarea noastră Primă Doamnă, Jill Biden. Suntem norocoşi că Joe are tot ce trebuie pentru a fi preşedinte şi se poartă deja aşa. Pentru că, atunci când va intra în Casa Albă în ianuarie, se va confrunta cu o serie de provocări extraordinare pe care niciun preşedinte nu le-a avut vreodată – o pandemie furioasă, o economie şi un sistem de justiţie inegal, o democraţie în pericol şi un climat în pericol”, a scris Obama.
Americanii plâng și dansează de bucurie în marile orașe, după victoria lui Joe Biden
Mii de americani au ieșit pe străzi în New York, Washington, Philadelphia. Atlanta și în alte orașe, după ce outlet-urile media au anunțat victoria lui Joe Biden în alegerile pentru președinția SUA. Majoritatea sunt tineri, cântă și dansează de bucurie, iar unii dintre ei plâng.
În Washington mulțimi mari de oameni s-au adunat în fața Casei Albe, unde se află familia lui Trump, în timp ce acesta a plecat la golf.
Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Candidatul democraţilor la Casa Albă, Joe Biden, a câştigat scrutinul prezidenţial în detrimentul preşedintelui în exerciţiu, republicanul Donald Trump, au anunţat sâmbătă mass media americane, citate de agenţiile internaţionale de presă. Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Joe Biden va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite, conform proiecțiilor anunțate de mai multe canale media, între care CNN și Associated Press, făcute după calcularea voturilor obținute de candidatul democrat în statul Pennsylvania. Acest stat îi aduce lui Joe Biden scorul electoral necesar accederii în funcția de la Casa Albă.
Joe Biden, care avea 253 de voturi electorale, a câștigat scrutinul din Pennsylvania, obținând încă 20 de voturi electorale, astfel încât democratul depășește pragul de 270 de voturi necesar pentru a-i fi proclamată victoria. Kamala Harris devine, la rândul ei, prima femeie vicepreședinte din istoria SUA.
Ce a declarat Joe Biden după câștigarea alegerilor
Democratul Joe Biden s-a declarat onorat că americanii l-au ales să conducă ţara, într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter, transmite Reuters. Biden a avertizat că îl aşteaptă o muncă grea, dar a promis să fie preşedintele tuturor americanilor.
„America, sunt onorat că m-ai ales pentru a conduce marea noastră ţară. Ne aşteaptă o muncă grea, dar vă promit: voi fi preşedintele tuturor americanilor – fie că aţi votat pentru mine, fie că nu. Voi păstra încrederea pe care v-aţi pus-o în mine”, a scris fostul vicepreşedinte american pe contul său de Twitter.
Joe Biden vorbește despre acţiuni în combaterea pandemiei, în relansarea economiei
Noul președinte al SUA a pledat pentru depăşirea clivajelor puternice din politică, subliniind că, în calitatea de preşedinte, va avea sarcina de a reprezenta „întreaga naţiune”.
„Poate că suntem oponenţi, dar nu suntem inamici. Suntem americani. Nu am fost niciodată mai optimist în legătură cu viitorul acestei naţiuni. Nu există niciun motiv pentru care să nu putem deţine controlul în secolul 21. Trebuie doar să ne amintim cine suntem”, a menționat Joe Biden.