Azil pentru ucrainenii fără documente. Cum pot rămâne refugiații 90 de zile în România – VIDEO
Noi detalii pentru ucrainenii care au venit în România. Astăzi, 2 martie 2022, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis o serie de informații cu privire la azil pentru ucrainenii fără documente. Acești cetăţeni refugiați care nu au asupra sa actele de identitate pot solicita azil pe teritoriul statului român, fiind singura procedură care le oferă protecţie, dar şi acces în țară.
Potrivit acestuia, mii sau zeci de mii de persoane au trecut fie către Bulgaria, fie către Ungaria, iar la frontiera de vest a fost nevoie de o mobilizare a Poliţiei de Frontieră pentru a gestiona fluxul de cetăţeni ucraineni.
Reamintim faptul că ucrainenii pot beneficia de îngrijiri medicale gratuite în spitale prin intermendiul unei aplicații.
Azil pentru ucrainenii fără documente. Ce a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă despre refugiați
În cadrul unei conferințe de presă avută astăzi de purtătorul de cuvânt al Guvernului condus de premierul Nicolae Ionel Ciucă, Dan Cărbunaru a vorbit despre refugiații din Ucraina ajunși în România. Persoanele strămutate pot rămâne pe teritoriul țării noastre timp de 90 de zile dacă și numai dacă vor cere azil politic. Prin acest statut, refugiații pot avea parte de o serie de beneficii.
„Sunt oameni care vin dintr-o zonă de conflict, efectele agresiunii militare ruse în Ucraina sunt în plină desfăşurare şi oamenii care ajung să intre în România sau să se prezinte la puncte de trecere a frontierei pot sau nu să aibă documentele la ei. Sunt situaţii în care cetăţenii ucraineni care ajung fie pe graniţa de nord, fie pe graniţa cu Republica Moldova au paşapoarte biometrice şi, potrivit legislaţiei europene şi naţionale, implicit, au posibilitatea să intre şi timp de 90 de zile să rămână în România sau să meargă în alt stat european”, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului într-o conferinţă de presă.
Dan Cărbunaru, despre ucrainenii cu pașaport biometric
Reprezentantul Executivului a menționat că ucrainenii care au pașaport normal în locul celui biometric pot avea parte de o viză care este absolut necesară. Mai mult decât atât, cetățenii care nu au deloc pașaport pot cere azil, prin care pot avea protecție și acces în România.
„În afara acestor categorii de cetăţeni cu paşapoarte biometrice, există şi cei care nu au paşaport biometric, care au un paşaport normal. În această situaţie, autorităţile sunt pregătite să emită viza necesară care să-i ajute, alături de paşaport, să pătrundă pe teritoriul naţional. Există şi alte categorii de cetăţeni ucraineni care nu au un paşaport, dar au un document care îi poate ajuta să se identifice în faţa autorităţilor şi inclusiv în aceste situaţii ei sunt procesaţi, identitatea lor este procesată şi au acces pe teritoriul naţional. Cea de-a patra categorie de cetăţeni sunt cei care nu au niciun document de identitate şi într-o astfel de situaţie soluţia pentru ei este să solicite azil în România. Este singura procedură care le oferă simultan protecţie şi acces pe teritoriul României”, a adăugat el.
De asemenea, Cărbunaru a menționat faptul că ucrainenii primesc sprijin din partea statului român şi fără să fi aplicat pentru mecanismul de azil. El a reamintit că, potrivit datelor până la ora 8,00, pe teritoriul României au intrat 118.461 de cetăţeni ucraineni, începând cu 24 februarie. Dintre aceştia, 70.026 au părăsit ţara noastră.
Dan Cărbunaru a arătat că au rămas în ţară 46.435 cetăţeni ucraineni, din care aproximativ 18.000 sunt minori. El a menţionat că 1.070 de persoane au cerut azil pentru ucrainenii care nu au documente.