Avocatul Toni Neacșu, despre reintroducerea SRI în anchetele penale

de: BZI.ro
23:45, 06 apr. 2023

Avocatul Adrian Toni Neacșu afirmă că legea prin care SRI a căpătat noi roluri în cadrul anchetelor penale are cel puțin un viciu clar de neconstituționalitate. Potrivit avocatului, este vorba despre un viciu extrinsec: lipsa avizului din partea Consiliului Economic și Social.

„Nu cred că trebuie să le spun eu celor ce vor să conteste legile penale la CCR, dar un motiv sigur de declarare a neconstituționalității este lipsa avizului Consiliul Econimic și Social, care era obligatoriu față de domeniul de reglementare al legilor. În materia drepturilor și libertăților cetățenești avizul CES este obligatoriu a fi cerut (Guvernul trebuia să o faca) iar cele 2 legi exact cu asta se ocupă, afectarea unor drepturi constituționale. Cand reintroduci SRI-ul în procesele penale prin intermediul probelor obținute prin mandate de siguranță națională, vorbim de afectarea unor drepturi fundamentale. Definirea unor infractiuni reprezintă prin excelență limitarea unor drepturi. Desigur, nici CSM-ul nu a fost consultat, dar aici avizul nu era obligatoriu prin lege, ci doar prin bun simt”, scrie Toni Neacșu pe Facebook.

CCR a declarat în ultimii ani mai multe legi neconstituționale din cauza faptului că legiuitorul a omis să solicite avizul Consiliului Economic și Social. Potrivit jurisprudenței CCR, legiutorul primar sau delegat este obligat să solicite avizul în domeniul în acesta este obligatoriu, chiar dacă avizul este unul consultativ.

Serviciile, înapoi în justiție

Parlamentul a aprobat, miercuri, modificarea codurile penale. Potrivit, proiectelor votate, deputații au renunțat la stabilirea unei prag pentru abuzul în serviciu și au păstrat posibilitatea folosirii ca probe a interceptărilor făcute de servicii în cazul mai multor infracțiuni.

Serviciile secrete nu au ce căuta în procesul penal, pentru că este afectată independenţa şi funcţionarea justiţiei, ceea ce este o problemă legată de statul de drept, a declarat vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR, după ce în Parlament s-a votat ca interceptările realizate de SRI să poată fi folosite ca mijloace de probă în procesele penale. Ceea ce s-a adoptat „este inacceptabil din punctul meu de vedere”, a adăugat vicepremierul.