Avocații Elenei Udrea prezintă noi probe în cazul Hidroelectrica. Fostul demintar este acuzat de spălare de bani și trafic de influență

de: BZI.ro
09:33, 17 ian. 2022

Luni, 16 ianuarie 2022, Curtea de Apel va asculta probatoriul propus de Elena Udrea în cazul Hidroelectrica, dosarul de mare corupție al fostului ministru al dezvoltării. Acest lucru se întâmplă după finalizarea audierii martorilor. Avocații acesteia vor prezenta în fața instanței probe relevante, iar instanța va decide ce dovezi vor admite spre administrare. În cazul Hidroelectrica, Elena Udrea este acuzată de trafic de influență și spălare de bani.

În acest dosar au mai fost anchetați Dan Cătălin Andronic și Budeanu Radu Ioan. Dan Cătălin Andronic a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Budeanu Radu Ioan a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Câți bani ar fi primit Elena Udrea în cazul Hidroelectrica

În acest caz au fost audiați numeroși martori, printre care și unii care au avut identitatea protejată. În respectivul dosar, Elena Udrea este acuzată că a săvârșit infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani. De asemenea, în acest caz este anchetat și omul de afaceri Dan Cătălin Andronic. Acesta este anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriu, procurorii au notat că inculpata Elena Udrea Gabriela a încasat suma de 5.000.000 USD. în anul 2011, la propunerea făcută de către un om de afaceri.

Fostul demnitar al guvernului a primit această sumă pentru a-și folosi infuența asupra factorilor de decizie din Cadrul Ministerului Economiei și din cadrul SC Hidroelectrica Sa. Scopul acestei fapte este de a menține contractele pe care societate ale are cu omul de afaceri Bogdan Buzăianu, care a făcut declarații cu privire la acest subiect, în condițiile deja menționate.

Prin intermediari, în noiembrie 2011, Elena Udrea a încasat 3.800.00 dolari și o creanță de 900.000 de euro, care reprezenta o sumă împrumutată de omul de afaceri unui terț, și care era, de asemenea, grantată unei societăți comerciale care deținea două publicații.

Budeanu Radu Ioan a fost condamnat la închisoare

Elena Udrea a ascuns încasarea acestor sume prin impunerea unei firme paravan, care aparținea unei alte cunoștințe. Această sumă i-a oferit fostului demintar puterea de a influența activitatea societății media. În mărturia sa, Dan Cătălin Andronic a făcut afirmații mincinoase în legătură cu aspectele esențiale ale cauzei.

Prin urmare, acesta a declarat că nu știa că demintara era beneficiara reală a sumei amintite, care i-a oferit acesteia posibilitatea de a se implica în politica editorială a unui cotidian. De asemenea, el a declarat că o ținea la curent pe Elena Udrea cu privire la situația financiară a publicației, oferindu-i indicatori de performanță.

Totodată, acesta susține că nu i-a cerut fostului ministru permisiunea de a publica articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a verifica adevărul informațiilor obținute.

În acest caz a mai fost anchetat și Budeanu Radu Ioan, cu care autoritățile au încheiat un contract drecunoaștere a vinovăției, care a fost aprobat de judecătorul de la Tribunalul București, responsabil cu analizarea sa. Prin urmare, vinovatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, în dosarul Hidroelectrica.
Autoritățile nu au făcut publice informații cu privire la încheierea acetui acord de recunoaștere a vinovăției, din cauza Ghidului de Bune Practici dintre Mass Media și sistemul judiciar revizuit de Consiliul Superior a Magistraturii.

În lumea politică, Elena Udrea este o persoană destul de controversată, fiind acuzată de numeroase ori că ar fi avut o relație extraconjugală cu fostul președinte, Traian Băsescu.