Avertismentul lui Anthony Fauci: „COVID-19 ar putea însemna că omenirea a intrat într-o epocă de pandemii!“
Expertul în sănătate Anthony Fauci avertizează că odată cu COVID-19 omenirea a intrat într-o epocă de pandemii.
Într-un raport din luna august în revista Cell, Anthony Fauci și epidemiologul David Morens, colegul său din Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), prevăd o rată accelerată a pandemiilor în anii următori, determinată în mare parte de defrișări, aglomerări urbane și piețe unde se vind vânatul sălbatic, care va face din ce în ce mai mare degradarea mediului în întreaga lume în acest secol, „factorul determinant al apariției bolii”.
„Nu am o minge de cristal, dar ceea ce vedem seamănă foarte mult cu o accelerare a pandemiilor. Aceste boli apar din ce în ce mai mult din amenințări mai vechi, cum ar fi virusul West Nile sau bacterii rezistente la antibiotice, sau sar de la animale sălbatice la oameni, mai ales cu coronavirusurile mortale, SARS, MERS și acum SARS-CoV-2”, a declarat Morens pentru BuzzFeed News.
Avertismentul lui Anthony Fauci: Trebuie procedat altfel pentru a împiedica apariția altor pandemii
Medicul Anthony Facui consider că trebuie schimbată abordarea clasică la fiecare pandemie și procedat altfel.
„Abordarea clasică de răspuns la fiecare epidemie, cu declarații de urgență, urmate de injecții de finanțe, trebuie să se transforme într-o schimbare mai largă a modului în care oamenii trăiesc pentru a împiedica maladia, decesele, și haosul acestor pandemii“, precizează Anthomy Fauci.
„Dovezile sugerează că SARS, MERS și COVID-19 sunt doar cele mai recente exemple de bombardament mortal de coronavirus care vine și alte apariții”, concluzionează Anthony Fauci și David Morens.
Cum pot fi prevenite pandemiile
Numărul de cazuri noi de coronavirus se apropie de 26 de milioane în întreaga lume, provocând peste 850.000 de decese. În ultimii 17 ani, Morens a remarcat că trei coronavirusuri noi au apărut la oameni după mai bine de un secol fără niciunul nou. A existat, de asemenea, o explozie de focare de Ebola aproape continuu în ultimii șase ani, o pandemie de Zika transmisă de țânțari și răspândirea globală a febrei hemoragice dengue fatale. Pare mai mult decât o coincidență, a spus el.
„Aceste pandemii par a fi o tendință în creștere, care par să se întâmple mai des. Nu cred că putem evita aceste pandemii, dar le putem preveni”, a declarat expertul în boli emergente, Nikos Vasilakis, de la filiala medicală a Universității din Texas, la Galveston.
Există o gamă largă de boli în afară de coronavirusuri care au un potențial pandemic la fel de rău ca și cel actual, a declarat Gregory Gray, de la Duke Global Health Institute. Acesta include bolile care cauzează “răceli mortale”, maladii provenite de la țânțari, paralitici din cauza poliomelitei și gripa. O gripă aviară care sare de la păsări domestice în China a fost pandemia așteptată în ultimii zece ani de experții în boli infecțioase.
„Este nevoie de mult mai mult decât acel efort de a ne proteja de viitoare pandemii“, spune Morens.
Având în vedere că populația globului este așteptată să depășească cifra de 10 miliarde de oameni în acest secol, raportul scris de Fauci și Morens face apel la “traiul în mai multă armonie creativă și grijă cu natura”, altfel ne putem aștepta să vedem mai multe pandemii precum COVID-19 o dată la câțiva ani.